Category Archives: țara mea de glorii

Condiții mai proaste, prețuri mai mari

Săptămâna trecută, împreună cu Smaranda, am dat o fugă la Sinaia. Am fost pe pârtie joi și vineri. Știam la ce să mă aștept. Merg la Cota 2000 din copilărie, deci de multă vreme. Chiar și așa am fost dezamăgit. Poate și pentru că eram abia întors din Zillertal – Austria, o zonă cu ghețar, cu peste 500 de km de pârtii și 179 de cabine, gondole și scaune. Cele mai mari probleme au fost legate de accesul la pârtie. Gondola de la 1000  la 1400 de metri este stricată. Trebuie să vină nu știu ce piesă. Ca să nu plătești pe lângă cartela de o zi în Valea Soarelui și telecabina (nu poți lua un singur pass pentru toate instalațiile de pe munte), trebuie să mergi la Cota 1400 cu mașina. Drumul este plin de cratere. Deși dai cam 33 de euro pe o zi de schi, trebuie să plătești separat și parcarea. Afară ski-pass-ul îți aduce parcare gratis sau transport în comun fără alți bani. Am vrut să cumpăr cartele pentru două zile și pentru mine și pentru Smaranda. Aș fi dat 440 de lei, în loc de 490. Doamna de la casă mi-a zis însă Continue reading

Despre metafore de jurnalist

Am fost invitat la o ediție specială a Știrilor TVR. Proiectele ordonanțelor pentru grațiere și pentru modificarea Codului Penal au fost tema discuției. Indiferent ce cred despre acest subiect, statutul de jurnalist de știri mă împiedică să mă plasez public de o parte sau alta a baricadei. Unul dintre invitați era vehement împotriva celor care au ieșit la demonstrațiile anti-ordonanțe. Pe un ton ritos, tot spunea că dacă drepturile fundamentale ale unui singur deținut au fost încălcate, statul trebuie să intervină rapid și să rezolve problema, chiar și prin grațieri intempestive. Fără să mă plasez de cealaltă parte, ca simplu jurnalist curios, l-am întrebat de ce statul nu ia măsuri urgente și în cazul oamenilor nenorociți de neajunsurile sistemului sanitar (lipsa medicamentelor, a medicilor, infecții nosocomiale etc.) sau în cazul depășitului sistem de învățământ (școli puține, profesori cu salarii mizere, copii morți în latrinele instituțiilor de învățământ). Fără clipească, fără să se uite măcar la mine, cu o mega-silă întipărită pe față, invitatul mi-a aruncat printre dinți: Continue reading

Când încerci să respecți normele…

Am rupt oglinda unui BMW X1. Mașina era parcată pe Ermil Pangratti, o stradă de lângă TVR. Din cauza zăpezii, era pusă la doar un metru de linia mediană. I-am acroșat oglinda pentru că un individ de pe contrasens a venit foarte tare și eu am fost nevoit să trag repede dreapta ca să-i fac loc. Oglinda mea a lovit-o pe cea a mașinii din parcare. A mea s-a pliat fără să fie măcar zgâriată, însă cea a BMW-ului X 1 s-a rupt. M-am oprit și am lăsat pe parbrizul mașinii lovite o hârtie pe care am scris numărul meu de telefon. După ce am văzut că ore bune nu am primit niciun semn de la proprietarul mașinii lovite, m-am hotărât să merg la Biroul de accidente ușoare. Acolo era omor. Am luat un formular, l-am completat și am așteptat. Un polițist amabil mi-a spus că nu am șanse prea mari si că mai bine mă întorc după 3-4 ore. M-am întors și, normal, am găsit același haos. La accidente ușoare nu există un aparat care să dea bonuri de ordine. Oamenii intră în funcție de numărul de înregistrare de pe formular. Nu iese un ofițer care Continue reading

Despre ingratitudine

Am scris pe Facebook despre un bărbat nemulțumit de condițiile în care pompierii l-au dus să-și recupereze mașina lăsată pe A2. Cele câteva rânduri au făcut ceva valuri. În 24 de ore au fost citite de peste 400000 de oameni și au adunat peste 16500 de reacții, comentarii și redistriburi. Da, enervezi multă lume atunci când în loc să le mulțumești salvatorilor îi mai tragi și de urechi. Și asta în condițiile în care ai plecat nepregătit la drum, deși știai că se așteaptă un cod roșu.

Momente mari și politicieni mici

Am aflat pe surse că președintele Iohannis nu a fost la ceremonia de la Deveselu pentru că protocolul nu permitea. Cotroceniul a fost de părere că americanii au trimis un demnitar nu foarte important: Robert Work, “doar” adjunct al secretarului apărării. În aceste condiții, deși confirmase inițial, Iohannis nu s-a dus. România a fost reprezentantă de premier. Buuun, așa o fi protocolul, dar ce să vezi? Polonia a început și ea lucrările la baza Redzikowo, locul unde vor fi amplasați alți interceptori in 2018. La ceremonia de ieri au fost prezenți: RedzikowoRobert Work, adjunct al secretarului american al apărării, Patrick Auroy, adjunctul secretarului general al NATO și -supriză- Andrzej Duda, președintele Poloniei, președintele celei mai mari țări din Europa de Est. Permite oare protocolul așa ceva? Sunt două posibilități:

– fie polonezii habar nu au ce e protocolul și acceptă mult prea ușor să stea lângă demnitari de rang inferior,

– fie președintele Iohannis e muuuult prea orgolios și pune persoana sa înaintea intereselor țării.

Din nefericire, mă tem că ai noștri au greșit, nu polonezii. Din moment ce ratează cu atâta dezinvoltură un moment mare, președintele nostru nu poate fi decât un politician mult prea mic.

foto © MAE polonez

Eu, domnul Onțanu și DNA-ul

Conduceam liniștit prin zona Sisești. Era ora 19 și drum era destul de aglomerat. Vorbeam la telefon cu prietenul Dan Gecui. Nu săriți să mă pârâți polițiștilor. OntanuFoloseam handsfree-ul. La un moment dat, chiar în parcarea restaurantului Doi Cocoși, am văzut că un bărbat încearcă să treacă. Era primarul sectorului 2, Neculai Onțanu. Am frânat, i-am făcut semn să treacă și am zis în glumă:

– Treceți, domnule primar. Poate vă cheamă DNA la audieri și vă grăbiți.

Gecui s-a hlizit puțin și el și cam asta a fost. Neculai Onțanu a fost chemat la DNA la fix 24 de ore de la hăhăiala noastră. A fost acuzat de luare de mită și a fost reținut. Oare am început să văd cu puterea minții dosarele Codruței Kovesi sau procurorii anticorupție mă interceptau și au luat discuția în serios?

foto © paginadepolitica.ro

Vezi și: Primarul cu stele și girofar

Mai e mult până departe

Vestea bună este că la Cota 2000 este în continuare zăpadă. Vestea proastă este că te poți enerva crunt dacă mergi și nu ești un mare yoghin. Am ajuns la gondola din Sinaia la ora 8,55. Am fost însă obligat să stau la coadă pentru cartelă cam 30-40 de minute. SinaiaEra o singură vânzătoare. Au fost două până acum vreo săptămână, însă una și-a dat demisia și primăria Sinaia nu a mai angajat pe nimeni pentru că oricum e sfârșit de senzon. După ce am ajuns cu greu la 2000, am constatat că tunurile de zăpadă nu fuseseră folosite, deși erau zone în care ieșiseră pietrele. De ce? Pentru că nu au apă. Fix ca la noi: ai instalație de sute de mii de euro, însă nu ai și apă ca să faci zăpadă artificială. Nu trebuie uitate cozile la care trebuie să stai: la scaunul din Valea Soarelui, la cârciuma de jos și la singura budă din zonă. Ar mai fi o toaletă la apres-ski-ul celor de la H2O (care se vrea de mare fiță), însă este stricată…

P.S. O cartelă de o zi în Valea Soarelui costă 119 lei. Am vorbit cu primarul din Sinaia despre cozi și toate cele. Omul a promis că sezonul viitor vom putea lua cartele mult mai ușor. Să vedem…

Cu gondola la Cota 2000

Am fost fericit când am văzut că la Sinaia se poate urca cu gondola până la Cota 2000. Da, nu mai trebuie să cumperi două cartele diferite pentru a putea schia în Valea Soarelui. Am fost obligat să urc la 2000 în jurul prânzului. Smaranda trebuia să se întâlnească cu monitorul fix la ora 1 și să schieze până la 4. Bucuros că voi ajunge mai repede în Vale, la ora 11,45  am ajuns la gondola din Sinaia. Normal, deși am plătit taxa, Gondola Carpparcare am mai găsit la multe sute de metri de locul faptei, pe marginea drumului. A urmat un marș forțat cu Smaranda încălțată cu clăparii, ceva gen Black Hawk Down. La gondolă ne-a așteptat o mare surpriză: la coadă erau cred peste 100 de persoane. După vreo 10 minute, am constatat că nu am avansat nici măcar un metru. Mi-am scos copilul din rând și am sunat la un taxi cu gândul că voi cumpara mai ușor cartelă de la Cota 1400.

–  Vă trimit o mașină, însă să știți că vă costă 40 de lei.

–  Ok, am zis, deși știam că prețul era nerușinat.

După vreo 15 minute, am văzut un taxi de la firma la care sunasem. Până să ajungem noi la mașină însă, câțiva tineri l-au convins Continue reading