Category Archives: armată

Cu Forțele Speciale în Afganistan

Am fost pentru a doua oară cu Forțele Speciale în Afganistan. A fost destul de mult de alergat. Timp de două săptămâni am mers prin câteva baze din cele mai agitate provincii din Estul și Sudul țării. Am avut în total 6 zboruri și am ajuns  în 4 baze mai mari sau mai mici.
Am ieșit în câteva misiuni, inclusiv cu forțele speciale ale poliției afgane, forțe antrenate de luptătorii români. În perioada petrecută acolo am avut parte și de 5 rachete trimise de insurgenți în bazele Coaliției. A fost destul de intens. Eram chiar în primele minute ale zilei de 11 septembrie. O racheta de 107 mm a fost distrusă de mitralierele bazei chiar deasupra locului in care mă aflam. Eram pe stradă, am auzit alarma, m-am adăpostit lângă un perete de beton și mă chinuiam să-mi scot telefonul ca să filmez. Chiar în acel moment am văzut cum mitralierele Gatling trag pentru a distruge o rachetă ce ar fi căzut în baza. A fost o perioadă în care nu m-am plictisit, am alergat mult, am cunoscut și am filmat oameni interesanți. Dacă va ieși bine, sigur va fi și meritul amicului Romeo Stancu, un operator deosebit. Din câte am înțeles din redacție, mâine voi fi invitat în platou pentru a povesti căteva minute. Vom avea și 4 știri care vor intra joi, vineri, sâmbătă și duminică la Telejurnalul de la ora 20. De asemenea, la începutul lunii viitoare vom difuza un reportaj ceva mai mare. Un ofițer și un subofiter din FOS își vor spune ulterior povestea în campania Știrilor TVR “Eu sunt România.” Da, abia așteptam să vin acasă să o văd pe Smaranda. Luna viitoarea deja îmi voi face planuri pentru următoarea ieșire. Sigur! :))

 

MQ-9 Reaper la Câmpia Turzii?

Americanii ar putea aduce în viitorul apropiat drone performante în Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii. Potrivit Defense News, o publicație prestigioasă de peste ocean, Forțele Aeriene ale SUA ar putea folosi MQ-9 Reaper din România pentru a supraveghea activitatea Rusiei din Marea Neagră. Forțele Aeriene Americane în Europa și Ministerul Apărării de la București nu au dorit să comenteze informația.

Specialiști americani la Baza Borcea

Mai mulţi specialişti americani în mentenanţă şi logistică au venit în Baza Borcea pentru a-i pregăti pe militarii români care operează avioanele F-16 Falcon. Timp de 3 săptămâni, reprezentanţii Forţelor aeriene din Statele Unite ale Americii au lucrat cu specialiştii escadrilei 53 WARHAWKS. Forţele Aeriene Române operează de aproape 2 ani 12 aparate F-16 modernizate în Portugalia.

Gafă balistică

Gafă de proporții a ministrului Apărării. Mihai Fifor a declarat la un post de televiziune că baza de la Deveselu are rachete balistice. Ulterior, ministrul a precizat pentru Știrile TVR că a fost doar o eroare de comunicare, iar intenția sa a fost să spună că obiectivul de la Deveselu poate intercepta rachete balistice. PNL l-a taxat pe ministru și i-a cerut demisia. A reacționat și Ambasada Rusiei la București. Un diplomat a scris pe pagina sa de Facebook: “Mulțumesc d-le Fifor pentru adevărul spontan”.