Category Archives: dragostea mea

Pe Transfăgărășan

Am vrut să îi arăt Smarandei “cel mai frumos drum din lume”(*). Și ai mei m-au plimbat pe la Vidraru și Bâlea acum peste 30 de ani, când eu eram de vârsta fetei mele. Excursia a imageimagefost senzațională: ne-am oprit la barajul Vidraru, am mâncat la 2045 m, la Bâlea Lac. Sus erau cam 13-14 grade Celsius și norii se lipiseră într-un mare fel de crestele munților. Smaranda m-a întrebat de ce dusul la toaletă costă 2 lei. I-am explicat că cei de acolo profită de numărul mare de turiști. Sma a stat puțin pe gânduri și a zis:

– Dacă aș fi președinte, aș face toalete peste tot.

Sper să nu fure ideea actualul președinte și să blocheze Valea Oltului și în alt fel, nu doar cu coloana oficială. 😄

 

(*) Jeremy Clarkson a spus că Transfăgărășan este cel mai frumos drum din lume.

imageimage

 

Discuții cu Sma

Smaranda este îngrijorată pentru că o prietenă urmează să treacă printr-o operație majoră. Sonia are 8 ani, s-a născut cu o malformatie gravă a inimii și acum trebuie să primească o nouă arteră pulmonară. Transplantul se va realiza la Boston și costă cam 100000 de dolari. smabiasSmaranda a ajutat și ea la strângerea banilor. A fost bucuroasă când s-a adunat întreaga sumă, însă acum își face griji pentru operație.

– Crezi că o să o doară pe Sonia?, m-a întrebat din senin.

– Nu cred. O vor adormi și nu va simți nimic. Se va trezi după ce doctorii vor fi terminat treaba.

– Aha…Pe tine te-a durut atunci când te-au operat la mână?

– Când mi-am rupt-o m-a durut. După ce doctorii mi-au montat o placă și niște șuruburi, mi-a fost mult mai bine, am liniștit-o eu.

– Dar ești sigur că nici pe Sonia nu o să o doară, da?

– Sigur, sigur.

Smaranda a tăcut o clipă, s-a uitat în ochii mei și a zis:

– Iartă-mă că te întreb atât de mult, dar îmi cere mintea. E curioasă…  :))

Prima zi de școală

Smaranda a început școala. Are 5 ani și 9 luni și este clasa zero. Nu ne-a fost ușor să o dăm anul acesta. Inițial, ni s-a părut prea mică, însă nici nu am vrut să ajungă să intre în clasa întâi la aproape opt ani. M-am gândit că până la urma urmei și eu am mers în clasa întâi la 6 ani și 2 luni și n-am murit. Prima zi de școală a Smarandei a fost așa cum mă așteptam: cu copii în careu, cu părinți emoționați, cu discursuri ale profesorilor și cu o mică slujbă. dorinte SmaCe mi-a plăcut foarte tare a fost că fiecare boboc a primit un borcanel în care erau 3 frunze de hârtie.  După ce au scris pe ele 3 dorințe, copiii le-au înapoiat învățătoarei, care a promis că îi va ajuta să le îndeplinească. Seara, imediat ce a ajuns acasă, Sma a trecut la completat.  Pe prima a scris că-și dorește să știe tot. Cea de-a doua a fost să-și găsească cutia de mâncare pe care o credea pierdută, iar cea de-a treia a fost să nu-i mai fie frică de nimic. Prima dorință m-a făcut să râd în hohote, gândindu-mă că nici măcar NSA nu și-a propus să afle chiar tot. Maria mi-a adus aminte că Smaranda ne-a mai surprins și în trecut. Întrebată fiind care ar fi cea mai importantă dorință pe care ar vrea să o vadă îndeplinită, ea a răspuns senin:

Aș vrea să am un aparat care să-mi îndeplinească orice dorință!  🙂

Artista familiei

Smaranda desenează foarte mult: zâne, prințese, fluturi, copii, aproape orice. Un top de hârtie nu-i ajunge prea multă vreme. De multe ori mă surprind combinațiile ei de culori. În ultima vreme a început să-și deseneze familia. E foarte interesant că desenele au două perspective: din față și din spate. Mă distrează că niciodată nu uită să-mi evidențieze barba. 🙂

familiafamilia 1

La 2000

Smaranda a schiat pentru prima dată în Valea Soarelui și Valea Dorului. Am fost impresionat de stoicismul de care a dat dovadă: nu s-a plâns de drumul lung, stat în picioare în telecabină, clăpari rigizi, cărat schiuri. A făcut vreo 4-5 coborâri și s-a bucurat de călătoriile cu telescaunul. Este al doilea an în care Smaranda ia lecții de schi. SmaAnul trecut a făcut doar vreo 4 ore. Anul acesta s-a dat mult mai mult. Se vede evoluția: stă bine pe vârfuri, nu pe cozi, face plugul și ia viraje relativ ușor. Mi-a plăcut că are curaj și nu se teme de pârtie. Sigur, multe vin și de la ea, însă meritul este al Mădălinei, monitorul Smarandei. Ea nu doar schiază foarte bine, dar chiar știe să interacționeze cu cei mici. Smaranda o place tare mult și are mare încredere în ea. Dovada a fost că a stat cu Mădălina și a fost de acord ca eu să plec să mă dau în ritmul meu. Dacă aveți nevoie de un monitor bun pentru cei mici, găsiți aici.

La mulți ani, Smaranda!

Cel mai bun lucru din viața mea împlinește astăzi 5 ani. Îi doresc sănătate, fericire și noroc. Smaranda este cel mai frumos și mai complicat “război”. De ce? Pentru că meseria de părinte nu se învață la școală și este o provocare continuă. Oricum, e cea mai plăcută dintre provocări.

P.S. Fotografia a fost făcută la serbarea de Crăciun de la grădiniță. Sma dansa pe o piesă hip-hop. 🙂

Sma

 

Smaranda despre căsnicie

Flori este bona Smarandei de vreo patru ani și jumătate. smaSma o place foarte mult și întâlnirile lor sunt întotdeauna prilej de mare bucurie. Recent, Smaranda a vrut să știe de ce Flori nu are soț.

– De ce nu l-am văzut niciodată pe soțul tău?

– A murit în urmă cu mulți ani, s-a dus în ceruri la Dumnezeu, i-a explicat Flori.

– Aha, dar de ce nu îți iei altul?

– Am și eu o vârstă, nu mai sunt așa de tânără…

– Păi poți să-ți iei unul mai bătrân!

Vezi și: Despre iubire la grădiniță

Smaranda și “votul multiplu”

Smaranda m-a întrebat zilele trecute cine are dreptul să voteze pentru noul președinte. desenSMADupă ce i-am explicat cum e cu majoratorul, a început să calculeze câți ani mai are până va vota. Din cauza programului nostru, a intrat ieri de mai multe ori într-o cabină de vot. Sma a “votat” prima dată cu bona. Ulterior, Maria a luat-o și ea la vot. Seara, în drum spre casă, a întrebat-o pe Maria:

– Adelin o fi votat?

– Cred că da, de ce?

– Sper să nu merg și cu el. Am obosit să tot merg la vot…

Așa a învățat Sma că democrația consumă timp și energie. Puțin mai târziu va vedea și că merită efortul! 🙂

P.S. Desenul îi apaține, normal, Smarandei.