Category Archives: năzbâtii

Cum era să fiu stăpânul lui Zorro

Da, era să am un cal. Nu orice cal, ci o adevărată vedetă a Poliției Locale București: Zorro. Ieri, la câteva ore după transmisiunea de la Paradă, am primit un telefon de la Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al poliției. la paradaMi-a spus că mulți colegi ai săi au apreciat modul în care am vorbit despre polițiștii călare participanți la paradă și că pentru asta vor să mi-l dea în dar pe Zorro. L-am refuzat politicos și nu doar pentru că nu am loc în sufragerie. Despre caii lor a vorbit foarte frumos colonelul Costin Spânu, purtătorul de cuvânt al MApN. Oricum, nici el nu-l poate lua acasă pe Zorro. Stă la etajul 8 și liftul e cam înghesuit.

P.S. Am uitat să vă spun de ce e Zorro o adevărată vedetă. Păi pentru că le fură mâncarea copiilor care vor să se fotografieze cu el în parcurile din capitală. A mâncat înghețată, pufuleți, floricele, ciocolată, însă polițiștii spun că cel mai mult îi place șaorma. În urmă cu ceva timp, în fața Bisericii Cașin, o mireasă a insistat să se fotografieze cu Zorro. Ghice ce? I-a mâncat buchetul. Zorro este acum un tânăr pensionar. 🙂

“Te confundez?”

Era prin 2005. Împreună cu amicul Dan Gecui, eram în Paris și transmiteam pentru Observatorul Antenei 1 știri legate de revolta magrebienilor. Și eu și Dan adunaserăm foarte multe nopți nedormite. Eram sătui de mașini incendiate, interviuri cu tineri furioși, razii cu jandarmii în diversele cartiere de la periferia capitalei franceze. Cu o zi inainte să plecăm acasă am primit un telefon de la un prieten care era și el în trecere prin Paris. cersetoareAm hotărât să ne întâlnim la Arcul de Triumf și să bem o cafea. Ajunseserăm cu câteva minute înainte de întâlnire. În timp ce Dan vorbea la telefon,  eu fumam liniștit o țigară. La un moment dat, mi-a atras atenția un grup de femei extrem de gălăgioase. Am auzit câteva înjurături de mamă și am văzut multe fuste colorate. Cea care era în fruntea găștii a venit țintă spre mine, s-a oprit la jumătate de metru, m-a fixat cu privirea și, după ce m-a cântărit câteva secunde, m-a întrebat:

– Te confundez?

– Știu și eu..

– Nu ești tu reporterul ăla…Adelin Petrișor, ăă?

– Eu sunt.

– Ce faci în Paris, vărule? Cu treabă, nu? Poa’ să te pupe baba?

Și așa a început discuția mea cu Mercedeza, pentru că așa o chema pe lidera grupului gălăgios. Femeia mi-a povestit că trăiește pe o “plață”, că e periculos și că “magrebienii este niște rasiști de n-ai văzut”. Mercedeza nu mi-a putut rezista și mi-a acordat un scurt interviu despre cum a trăit ea revolta din Paris. Mi-a cerut doar să-i ascund identitatea. După câteva zeci de minute, ne-am despărțit. Eu, Dan și prietenul meu (venise și el între timp) am plecat spre o cafenea, iar Mercedeza și grupul vesel au plecat la cerșit. După vreo oră, la o terasă de pe Champs-Élysées, cineva m-a bătut ușor pe umăr:

– Nea Adeline, să nu mă torni la gabori că-mi face probleme la fronteră. Ești om de onoare, daa? 🙂

P.S. În fotografie nu este Mercedeza, ci o doamnă care stătea cu mâna întinsă în capitala Finlandei.

Întâlnire la semafor

Deși sunt bun prieten cu băieții de la Direcția 5, nu i-am mai întâlnit de vreo doi ani. Mă întorceam ieri de la o filmare. Stăteam la un semafor din centrul capitalei. Caravana Antena 1Lângă mine, pe bancheta din spate, era Andreea, o colegă de la economic.

– Cât îmi place cum cântă băiatul acesta, am auzit-o pe Andreea.

Colega mea zâmbea și se uită cum Cristi Enache, solistul Direcției 5, trecea prin dreapta mașinii noastre, pe trotuar. Am țâșnit de pe banchetă și l-am strigat pe Cristi. Inițial, amicul meu s-a întors contrariat, gândindu-se că-l urmărește vreun fan exaltat. Cum mașina noastră aștepta la semafor, nu am prea avut timp să vorbim, ne-am strâns mâinile și am stabilit să ne vedem la o cafea. Nu ne-am despărțit înainte să i-o prezint pe Andreea, un mare fan Direcția 5. Eu am fost bucuros că mi-am revăzut, chiar dacă doar câteva zeci de secunde, un bun amic, iar colega mea a fost fericită să întâlnească un artist pe care-l admiră. Se întâmplă și lucruri frumoase în ambuteiajele din capitală…:)

P.S. Fotografia este făcută în timpul unui concert susținut de Direcția 5 la Buzău. Turneul era organizat de Antena 1. Pe scenă mai erau Crina Abrudan, Simona Gherghe și Cristina Dochianu. Pentru mine a fost un moment emoționant pentru că în public, printre miile de oameni, erau și părinții mei.

Crăciun fericit!

Sper că Moșul mă va vizita și pe mine, măcar pentru că am încercat să fac mai multe fapte bune decât răutăți. Sărbători fericite tuturor!Santa

P.S. Am ales această fotografie pentru că și armata noastră are nevoie de vizita Moșului. Nu ar fi rău să primească niște avioane multirol, transportoare blindate și elicoptere de atac. Dacă ne uităm peste gard, în Ucraina, ne dorim să ajungă Moș Crăciun și pe la Departamentul Înzestrării. Și asta cât mai repede. 🙂

sursa foto: U.S. Air Force photo by Staff Sgt. Stephen Linch

Despre iubire la grădiniță

Zilele trecute, în drum spre casă, am vorbit cu Smaranda despre ce se mai întâmplă la grădiniță.smabias

– Am văzut că Eva (cea mai bună prietenă a ei) și Tudor sunt amici buni, am deschis eu discuția.

– Nuu, Tudor e iubitul ei, a venit replica năucitoare a Smarandei. Tot timpul Eva îmi spune “ce băiat bun e Tudor”. La un moment dat, m-a trezit din somn ca să-mi spună asta. Știi, Eva îl place mult, însă Tudor stă mai mult cu băieții…

– Aha, și tu ești prietenă cu vreun băiat din grupă?

– Acum nu. Mie mi-a plăcut de Cristian…

– Să înțeleg că acum nu-ți mai place?

– Nu, pentru că face prea multe nebunii.

– La un moment dat, va fi și el mai cuminte, am încercat eu să îi iau apărarea băiețelului.

– Nu mă mai interesează. Cred că mă voi mărita cu un șnițel. Îmi place șnițelul foarte mult.

De prin toalete

Întotdeauna m-au amuzat vorbele de duh lăsate de diverși “beletriști” pe pereții wc-urilor. În Irak și în Afganistan, toaletele ecologice erau adevărate forumuri. Soldații lansau întrebări, primeau răspunsuri, îi înjurau pe Bush sau Obama. Da, temele erau variate: de la sex și până la politica externă a Statelor Unite. Cele mai tari vorbe de duh le-am întâlnit însă în toaleta unui restaurant din Horezu. Nu erau mâzgălite de vreun client. Nu, patronatul le tipărise pe hârtie colorată și le pusese-n ramă. 🙂

P.S. Restaurantul era civilizat, curat, cu ospătari simpatici și un meniu ok. 🙂

vorbe de duhvorbe de duh 1

Olga

Olga are 5 ani și este o foarte bună prietenă a Smarandei. Nu poate trece neobservată. E firavă, are ochi albaștri și are întotdeauna o mină preocupată. fetitaDe câte ori am întâlnit-o, Olga mi-a lăsat impresia că e cu gândul în altă parte, chinuită parcă de probleme cruciale ale umanității. Anul trecut, la ziua Smarandei, cu un aer absent, mi-a aruncat un “Bună”, mi-a pupat mâna și a plecat la joacă. Zilele trecute, Olga și Oana (mama ei) au fost abordate în tramvai de o doamnă pe care o întâlnesc des în drum spre casă.

– Bună, Olga. Îți amintești numele meu?, a întrebat femeia.

– Ana?

– Nuuu.

– Andreea?

– Nuuu. Hai că e un nume mai deosebit, special, a tot încercat femeia.

– Vasile?, a întrebat scurt Olga, lăsându-și interlocutoarea cu gura căscată. :))

sursă imagine: housefurnituredesain.blogspot.ro

29 iulie

Da, am împlinit și 39 de ani. Încă nu mă simt bătrân.Adelin Eu tot sper că vârsta e doar o stare de spirit, deși m-am blocat puțin când Sorana Cîrstea mi s-a adresat cu dumneavoastră. 🙂 Nu vă plictisesc cu gândurile mele de “tânăr adult”. Voi încheia dorindu-mi mulți ani de: Smaranda, Maria, vânturat prin lume pentru știri, prieteni, wakeboarding, snowboarding, mașini și motociclete. Ca să nu se supere intelectualii, și mulți ani de citit și de scris.

P.S.

Fotografia e făcută de Smaranda. Eu doar “o ardeam sever, dar dur”, cum spune Grasu’, operatorul, nu dictatorul.