Category Archives: Smaranda

Cu gondola la Cota 2000

Am fost fericit când am văzut că la Sinaia se poate urca cu gondola până la Cota 2000. Da, nu mai trebuie să cumperi două cartele diferite pentru a putea schia în Valea Soarelui. Am fost obligat să urc la 2000 în jurul prânzului. Smaranda trebuia să se întâlnească cu monitorul fix la ora 1 și să schieze până la 4. Bucuros că voi ajunge mai repede în Vale, la ora 11,45  am ajuns la gondola din Sinaia. Normal, deși am plătit taxa, Gondola Carpparcare am mai găsit la multe sute de metri de locul faptei, pe marginea drumului. A urmat un marș forțat cu Smaranda încălțată cu clăparii, ceva gen Black Hawk Down. La gondolă ne-a așteptat o mare surpriză: la coadă erau cred peste 100 de persoane. După vreo 10 minute, am constatat că nu am avansat nici măcar un metru. Mi-am scos copilul din rând și am sunat la un taxi cu gândul că voi cumpara mai ușor cartelă de la Cota 1400.

–  Vă trimit o mașină, însă să știți că vă costă 40 de lei.

–  Ok, am zis, deși știam că prețul era nerușinat.

După vreo 15 minute, am văzut un taxi de la firma la care sunasem. Până să ajungem noi la mașină însă, câțiva tineri l-au convins Continue reading

Prima zi de școală

Smaranda a început școala. Are 5 ani și 9 luni și este clasa zero. Nu ne-a fost ușor să o dăm anul acesta. Inițial, ni s-a părut prea mică, însă nici nu am vrut să ajungă să intre în clasa întâi la aproape opt ani. M-am gândit că până la urma urmei și eu am mers în clasa întâi la 6 ani și 2 luni și n-am murit. Prima zi de școală a Smarandei a fost așa cum mă așteptam: cu copii în careu, cu părinți emoționați, cu discursuri ale profesorilor și cu o mică slujbă. dorinte SmaCe mi-a plăcut foarte tare a fost că fiecare boboc a primit un borcanel în care erau 3 frunze de hârtie.  După ce au scris pe ele 3 dorințe, copiii le-au înapoiat învățătoarei, care a promis că îi va ajuta să le îndeplinească. Seara, imediat ce a ajuns acasă, Sma a trecut la completat.  Pe prima a scris că-și dorește să știe tot. Cea de-a doua a fost să-și găsească cutia de mâncare pe care o credea pierdută, iar cea de-a treia a fost să nu-i mai fie frică de nimic. Prima dorință m-a făcut să râd în hohote, gândindu-mă că nici măcar NSA nu și-a propus să afle chiar tot. Maria mi-a adus aminte că Smaranda ne-a mai surprins și în trecut. Întrebată fiind care ar fi cea mai importantă dorință pe care ar vrea să o vadă îndeplinită, ea a răspuns senin:

Aș vrea să am un aparat care să-mi îndeplinească orice dorință!  🙂

Artista familiei

Smaranda desenează foarte mult: zâne, prințese, fluturi, copii, aproape orice. Un top de hârtie nu-i ajunge prea multă vreme. De multe ori mă surprind combinațiile ei de culori. În ultima vreme a început să-și deseneze familia. E foarte interesant că desenele au două perspective: din față și din spate. Mă distrează că niciodată nu uită să-mi evidențieze barba. 🙂

familiafamilia 1

La Disneyland

Am fost 5 zile la Disneyland Paris. Mi-a plăcut doar pentru că Smaranda a fost extrem de încântată de parc și de întâlnirile cu personajele Disney. Din punctul de vedere al unui adult acolo ai parte de foarte mult kitsch la prețuri foarte mari. Să începem cu hotelul. Poți să te cazezi la unul dintre cele 8 hoteluri din jurul parcului. Au de la 2 până la 5 stele. Castel DisneyNoi am stat la New York, 4 stele, aflat la câteva minute de mers de intrarea în Disneyland. Cazarea este deci pentru toate buzunarele, iar în prețul camerei ai și biletele pentru parc. Mai mult, ai acces în Disneyland  încă de la ora 8, nu de la 10. Cea mai mare problemă o reprezintă mâncarea. Vei găsi doar junk foarte scump. De exemplu, la Cafe Mickey, loc unde diverse personaje Disney se învârt printre mese, fac fotografii cu copiii și dau autografe, cel mai ieftin meniu pentru adulți (antreu și fel principal, fără băuturi sau desert) costă 33 de euro. Alte câteva prețuri: o apă – între 3 și 4 euro, o bere – în jur de 8 euro, o vată pe băț – 4 euro, un covrig – 4 euro. MinnieBun, partea cu prețurile mari aș mai putea să o înțeleg. Nu am putut pricepe de ce mâcarea trebuie să fie și proastă și asta în Franța, o țară cu bucătărie excelentă. Acum să trecem la distracție. Disneyland are două secțiuni: parcul cu Castelul Disney, Pirații din Caraibe, Casa Prințeselor etc. și Studiourile Walt Disney. Și adulții și copiii vor avea parte de distracție în ambele zone. Nu trebuie ratate în parc Parada personajelor de la 17,30 și focul de artificii  și proiecțiile de pe Castelul Disney de la ora 22. Adulții pot avea parte de multă adrenalină în roller coaster-ele “Indiana Jones™ and the Temple of Peril” și “Big Thunder Mountain” (m-am dat și cu Sma), ambele în parc, dar și  în “The Holywood Tower”, “Rock ‘n’ Roller Coaster starring Aerosmith” și “RC Racer”, toate trei în Studiouri. Noi am fost la începutul sezonului și a fost oricum aglomerat. Am stat la coadă la mic dejun, iar în parc am stat cel puțin 20 de minute la fiecare atracție. Cred că în lunile de vară este mult mai rău. Cam asta e. Distracție plăcută!

La 2000

Smaranda a schiat pentru prima dată în Valea Soarelui și Valea Dorului. Am fost impresionat de stoicismul de care a dat dovadă: nu s-a plâns de drumul lung, stat în picioare în telecabină, clăpari rigizi, cărat schiuri. A făcut vreo 4-5 coborâri și s-a bucurat de călătoriile cu telescaunul. Este al doilea an în care Smaranda ia lecții de schi. SmaAnul trecut a făcut doar vreo 4 ore. Anul acesta s-a dat mult mai mult. Se vede evoluția: stă bine pe vârfuri, nu pe cozi, face plugul și ia viraje relativ ușor. Mi-a plăcut că are curaj și nu se teme de pârtie. Sigur, multe vin și de la ea, însă meritul este al Mădălinei, monitorul Smarandei. Ea nu doar schiază foarte bine, dar chiar știe să interacționeze cu cei mici. Smaranda o place tare mult și are mare încredere în ea. Dovada a fost că a stat cu Mădălina și a fost de acord ca eu să plec să mă dau în ritmul meu. Dacă aveți nevoie de un monitor bun pentru cei mici, găsiți aici.

La mulți ani, Smaranda!

Cel mai bun lucru din viața mea împlinește astăzi 5 ani. Îi doresc sănătate, fericire și noroc. Smaranda este cel mai frumos și mai complicat “război”. De ce? Pentru că meseria de părinte nu se învață la școală și este o provocare continuă. Oricum, e cea mai plăcută dintre provocări.

P.S. Fotografia a fost făcută la serbarea de Crăciun de la grădiniță. Sma dansa pe o piesă hip-hop. 🙂

Sma

 

Smaranda despre căsnicie

Flori este bona Smarandei de vreo patru ani și jumătate. smaSma o place foarte mult și întâlnirile lor sunt întotdeauna prilej de mare bucurie. Recent, Smaranda a vrut să știe de ce Flori nu are soț.

– De ce nu l-am văzut niciodată pe soțul tău?

– A murit în urmă cu mulți ani, s-a dus în ceruri la Dumnezeu, i-a explicat Flori.

– Aha, dar de ce nu îți iei altul?

– Am și eu o vârstă, nu mai sunt așa de tânără…

– Păi poți să-ți iei unul mai bătrân!

Vezi și: Despre iubire la grădiniță

Smaranda și “votul multiplu”

Smaranda m-a întrebat zilele trecute cine are dreptul să voteze pentru noul președinte. desenSMADupă ce i-am explicat cum e cu majoratorul, a început să calculeze câți ani mai are până va vota. Din cauza programului nostru, a intrat ieri de mai multe ori într-o cabină de vot. Sma a “votat” prima dată cu bona. Ulterior, Maria a luat-o și ea la vot. Seara, în drum spre casă, a întrebat-o pe Maria:

– Adelin o fi votat?

– Cred că da, de ce?

– Sper să nu merg și cu el. Am obosit să tot merg la vot…

Așa a învățat Sma că democrația consumă timp și energie. Puțin mai târziu va vedea și că merită efortul! 🙂

P.S. Desenul îi apaține, normal, Smarandei.

Cum ne-am făcut cu Enciclopedia pisicilor

Smaranda și Maria ajung foarte des la Cărturești. Își cumpără cărți, câte un film sau un desen animat. Acum câteva zile, Smaranda a văzut o Enciclopedie a pisicilor. Enciclopedia pisicilorBucuroasă nevoie mare, a început să dea cu repeziciune paginile pentru a o găsi și pe Kiki, pisica ei. Din prea multă grabă, a rupt o pagină. Ca să o învețe ce înseamnă responsabilitatea, Maria a cumpărat cartea. Nu costă decât 160 de lei… Nu știu câte a învățat Smaranda despre cum trebuie să răspunzi de propriile acțiuni. Cert este că noi ne-am îmbogățit biblioteca cu o Enciclopedie pe care sigur o vom folosi des…  :))))