Category Archives: televiziune

Acasă

După TIFF (Cluj) și Astra (Sibiu), am avut o proiecție și la Buzău, la Festivalul de Film BuzzCee. Cei 70-80 de oameni care au venit la Teatrul George Ciprian au putut vedea două reportaje despre regimul de la Phenian: “Coreea de Nord, nimic de invidiat” și “Mai rău decât animalele”. După proiecție am stat de vorbă cu spectatorii. Partea de Q&A a durat peste o oră și s-a terminat doar pentru că urma o nouă proiecție. M-am bucurat să văd în sală și mulți tineri. Cred că este foarte important ca ei să afle ce este dictatura și să aibă grijă ca episodul de până-n 1989 să nu se mai repede. Mă uit la clasa noastră politică și chiar cred că dictatura este reversibilă în România. Nu doar aliații din NATO și din UE trebuie să ne țină pe drumul cel bun, ci și noi trebuie să facem ceva. Trebuie să ne educăm copiii astfel încât greșelile din trecut să nu se repete. Mulți vor zâmbi când vor citi “Festivalul Internațional de Film Buzău”, însă să știți că organizatorii chiar au făcut o treabă extraordinară. Au adus anul acesta filme importante, actori și regizori mari. Au fost la Buzău Ana Ularu ( amica mea de la premiile Gopo), Manuela Hărăbor și Nae Caranfil. La proiecțiile BuzzCee au venit 5000 de spectatori în doar 6 zile. Câștigătorii festivalului îi găsiți aici.  Reportajele mele le puteți vedea aici și aici.

foto © BuzzCee

La categoria “excepții luminoase”

Deși am apărut doar în reluarea “Galei Premiilor Gopo” (în direct eu am vorbit în pauza publicitară), se pare că nu am trecut chiar neobservat. Asta deși am fost un reporter rătăcit printre actrițe mari și frumoase, actori doar mari, scenariști și regizori cunoscuți. Organizatorii m-au rugat să anunț câștigătorul premiului pentru documentar și am făcut-o cu mare plăcere. Se pare că cele câteva vorbe pe care le-am spus pe scenă i-au plăcut cel puțin lui Mihai Brezeanu. Într-o cronică pentru “Dor de ducă“, el m-a trecut la “excepții luminoase”:

Discursurile de laudatio si cele de multumire s-au spus si uitat repede, cu exceptiile luminoase pe nume Claudiu Bleont, Adelin Petrisor, Vlad Ivanov si Cristi Puiu (pentru scenariu).”

Ce să spun? Mulțumesc! Sunt onorat să fiu lângă niște artiști pe care-i apreciez. Și luminos și din Buzău. Deci orice e posibil. :)))

foto © Octav Ganea / Inquam Photos

Vezi și: Printre vedete de cinema

Printre vedete de cinema

Experiența de la Premiile Gopo a fost interesantă, așa cum mă așteptam.  La cocktailul de dinaintea galei, mi-am întâlnit un amic cu care montam în Antena 1 acum vreo 10-12 ani. Eugen Kelemen lucrează în prezent la filme, seriale TV ( a montat Umbre, HBO) și documentare.  Am făcut cunoștință cu Bogdan Mirică ( cel care a regizat Câini) și cu actorul Vlad Ivanov. Deși nu mai fumez, am stat cu plăcere la o țigară cu Ana Ularu, o tipă foarte simpatică. Un vânător de autografe m-a rugat să-i semnez în carnețel și să facem o poză. Tânărul mi-a zis că, dacă ar fi știut că voi fi și eu acolo, ar fi adus cartea “Războaiele mele”. Spre covorul roșu am plecat cu Diana Cavallioti și amicul Eugen. M-am străduit și am reușit cu greu să nu calc pe trena impresionantă a rochiei Dianei. Am fost chiar felicitat pentru efort. Pe covorul roșu am stat puțin de vorbă cu Smiley. Nu-i spun Smarandei pentru că mă va pune să-l duc și la ea la școală. La intrarea în TNB, în fața panoului, m-am fotografiat cu o prietenă foarte bună, Oana Giurgiu. Am stat lângă Bebe Cotimanis cu care am bârfit benign în timpul galei. Pe scenă, după filmul cu nominalizările, am spus că încă din copilăriei visam să rostesc celebra frază “and the winner is”. Am mărturisit însă că mi-a fost frică sa o mai fac după ce, la ONU, doamna Lia Olguța Vasilescu a ridicat ștacheta mult prea sus. Așa că am spus simplu: câștigătorul este  „Doar o răsuflare”, regia: Monica Lăzurean-Gorgan. La ieșire din scenă m-a pupat Claudiu Bleonț. Sincer, aș fi preferat să mă pupe Ana Ularu. Cam asta a fost. Amănunte de la petrecerea de după nu am voie să dau. :))) Aaa, am un singur regret. Mama nu m-a putut vedea pentru că premiul pentru documentar s-a dat în pauza publicitară de la TVR 2. Nu am avut noroc la direct, însă voi avea în dragoste.

P.S. Am fost dus la covorul roșu cu un Audi Q7, mașina oficială a galei. Alex (BMW România), stai liniștit, frate! Nici nu am realizat ce se întâmplă: am mers de la Intercontinental la TNB. Și oricum am ținut ochii închiși și degetele încruciște, deci nu se pune. 🙂

 

2016

Anul care tocmai se încheie a fost pentru mine unul destul de complicat pe mai toate planurile. Nu a fost cel mai rău an din cei 41, însă nu a fost nici cel mai bun. Cu desenele și glumele ei, Smaranda a fost de departe cel mai bun lucru. Profesional sigur se putea mai bine. Din nefericire, m-am lovit de șefi care m-au întrebat de ce e așa de important să mergem la Mosul? Oricum, am reușit să dau o fugă în Afganistan. Acolo am prins un atac cu rachete și am făcut câteva știri despre românii și americanii care acționează-n Kandahar. Am reușit să încheg și câteva povești interesante cu F-urile 16 ale RoAF: am fosEu si Miket singurul jurnalist civil care a filmat venirea acasă a primelor 6 aparate și am fost în primul F-16 (pilotat de Cătălin “Miki” Micloș) care a survolat Arcul de Triumf și capitala. Nu ar trebui să uit nici bursa din Statele Unite ale Americii oferită de George Marshall Fund. Printre altele, am reușit să vizitez The Boston Globe și redacția Spotlight. Ghid mi-a fost chiar celebrul Mike Rezendes, cel care a luat un Pulitzer pentru reportajele care au demascat modul în care Biserica Catolică  a îngroapat abuzurile sexuale ale unor preoți. Povestea anchetei a fost spusă în “Spotlight”, film premiat cu Oscar, film în care Mark Ruffalo l-a interpretat pe Rezendes.

Regret că nu am reușit să-mi conving șefii să mergem în Mosul și-n Alep. Dar pentru asta există însă anul ce stă să înceapă…  :))

Îmi urez și vă urez deci un 2017 senzațional!

La mulți ani, prieteni!

Televiziune publică, nu televiziune de stat

PSD are un proiect de lege prin care vrea să scoată taxa radio-tv. Asta ar transforma TVR dintr-o televiziune publică, într-o televiziune de stat. Nici acum când românii îl finanțează, canalul public nu e complet rupt de politic: partidul aflat la putere poate impune președintele-director general, diverși oameni influenți de prin lumea politică reușesc să-și bage în grile protejați, amante, neamuri. La fiecare schimbare de regim, apar emisiuni și prezentatori noi, unii talentați, alții mai puțin. Aceste angajări se fac în condițiile în care TVR are straturi, straturi de realizatori și prezentatori, unii dintre ei “nerealizând” sau “neprezentând” mai nimic de multă vreme.

© Brandon Robbins/Getty

© Brandon Robbins/Getty

Eee, toate acestea se întâmplă în cazul unui canal public. Incercați să vă imaginați cam cum ar fi atunci când banii ar veni direct de la buget… Da, chiar niciun mare șef nu ar mai putea mișca în front. Am fost mirat să descopăr că din interior mai nimeni nu a sărit să apere statutul public. Nici conducerea actuală, nici sindicatele și nici angajații. Ba chiar actualul președinte nu a respins varianta PSD. Irina Radu a Continue reading