Cu gondola la Cota 2000

Am fost fericit când am văzut că la Sinaia se poate urca cu gondola până la Cota 2000. Da, nu mai trebuie să cumperi două cartele diferite pentru a putea schia în Valea Soarelui. Am fost obligat să urc la 2000 în jurul prânzului. Smaranda trebuia să se întâlnească cu monitorul fix la ora 1 și să schieze până la 4. Bucuros că voi ajunge mai repede în Vale, la ora 11,45  am ajuns la gondola din Sinaia. Normal, deși am plătit taxa, Gondola Carpparcare am mai găsit la multe sute de metri de locul faptei, pe marginea drumului. A urmat un marș forțat cu Smaranda încălțată cu clăparii, ceva gen Black Hawk Down. La gondolă ne-a așteptat o mare surpriză: la coadă erau cred peste 100 de persoane. După vreo 10 minute, am constatat că nu am avansat nici măcar un metru. Mi-am scos copilul din rând și am sunat la un taxi cu gândul că voi cumpara mai ușor cartelă de la Cota 1400.

–  Vă trimit o mașină, însă să știți că vă costă 40 de lei.

–  Ok, am zis, deși știam că prețul era nerușinat.

După vreo 15 minute, am văzut un taxi de la firma la care sunasem. Până să ajungem noi la mașină însă, câțiva tineri l-au convins pe șofer să îi ia pe ei. Îmi venea să urlu. Când credeam că ziua de schi era compromisă, am zărit un alt taxi.

–  Eu vă duc la 1400, însă prețul este de 50 de lei. Mașina consumă cam 14-15 litri pe drumul ăla,  a încercat șoferul să explice prețul aberat.

–  Aveți o Skoda, nu un Hummer și mergem până la Cotă, nu până la Breaza, i-am zis eu deși nu aș fi vrut să-l pierd.

Omul ne-a dus până la 1400 pentru 40 de lei. Nu vă gândiți că acolo am luat cartelă prea repede. Am stat la rând vreo 20 de minute, timp în care am văzut cum un angajat de la telegondolă se băga în față și cumpăra pass-uri pentru diverși “jmecheri” ocupați, oameni care nu-și puteau permite să piardă timpul la coadă. După o cursă nebună, încărcat cu o placa și niște schiuri și tractând un copil care obosise înainte să ajungă pe pârtie, am urcat în sfârșit în telegondola Carp. Am reușit să ajung la Cota 2000 la ora 1 și 15 minute. Până la închidere am făcut doar 4 coborâri. Ghici ce? La scaun a fost coadă ca pe vremuri la carne. 🙂

One thought on “Cu gondola la Cota 2000

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *