Petraeus

După ce în trecut i-am intervievat pe generalii Philip Breedlove (fostul șef militar al NATO, l-am intervievat când era în funcție) și Michael Hayden (fost șef CIA și NSA), am avut ocazia să-i adresez o întrebare și celebrului David Petraeus, fost șef CIA și fost comandant al trupelor NATO în Afganistan. Am fost 10 jurnaliști, iar întrebările au fost legate de Rusia, războiul hibrid, Afganistan, Coreea de Nord, românii care au luptat în Afganistan. Dacă ați uitat cumva, vă reamintesc eu că Petraeus a fost obligat să demisioneze de la CIA după ce s-a descoperit că își înșela nevasta cu o domnișoară care-i scria biografia. În fine, indiferent de grad, toți avem necazuri. 🙂 Am stat deci cam 30 de minute și l-am ascultat pe celebrul american. Spre deosebire de Breedlove și Hayden, Petraeus e un tip șters, infatuat, care nu spune mai nimic. Are o mină de obosit și superior și…cam atât. Fiecare jurnalist a avut o singură întrebare. În drum spre ieșire, am zis să mai încerc:

– Aveți remușcări legate de atacul de la Benghazi în care și-au pierdut viața ambasadorul Stevens și 3 gărzi de corp, din care două ale CIA?

Petraeus era șeful CIA în acea perioadă. Generalul nu a catadicsit să se oprească. Cu spatele la mine, mi-a aruncat printre dinți:

– Toți avem remușcări.

Eu nu, am zis în gând. Poate tu, Hillary Clinton și Obama. Voi ați fost șefii care nu au făcut mai nimic pentru a salva acei oameni atacați de teroriștii libieni…

One thought on “Petraeus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *