Tag Archives: asociație comunistă

“Nul lăsați pe Petrișor la Gaudeanus”

Nu, nu m-am tâmpit peste noapte. Am scris titlul acestui articol utilizând limba română folosită de domnul care mă acuză că periclitez relațiile diplomatice cu țara familiei Kim. Pe lângă scrisoarea adresată președintelui TVR, el a trimis și un articol pe care, dacă nu se iau măsuri, îl va publica în ceea ce dânsul numește “foae volantă”. Ca și în documentul trimis la TVR, și aici găsești: “Gaudeanus”, “citito”, “intitulato” și altele la fel. Pe parcursul înfierării, eu sunt când Adelin Petrișor, când Alin Petrișor. Dintr-o știre a Mediafax am aflat că petiția “jurnalistului”-comunist va fi discutată în Comitetul Director al TVR, marți, 26 noiembrie. Cel puțin asta a declarat președintele-director general. Cam tare… Dacă mă dau afară? 🙂

“Articolul” cu care petiționarul amenință TVR îl puteți vedea mai jos. Sper că autorul e mulțumit. Traficul de aici e sigur mult mai mare decât tirajul “foaei volante”.

Comunisti

“Țara cu un singur gras” nu dispare din librării. Se va lansa mâine, de la 14, la Gaudeamus, la standul Dacia.

Vezi și: Opriți “Țara cu un singur gras”!

Opriți “Țara cu un singur gras”!

Președintele unei asociații comuniste din România i-a trimis președintelui TVR o scrisoare în care-i cere să scoată de pe piață cartea mea. Omul susține că a vorbit cu ambasadorul nord-coreean și că are acordul acestuia. El amenință că, în cazul în care TVR nu va bloca lansarea de la Gaudeamus, se va ajunge la un scandal diplomatic. Documentul de mai jos merită citit. Se referă inclusiv la interviul de la Garantat 100%. Vă asigur că nu am niciun amestec, nu este un “pr stunt”. Aș fi vrut să fiu atât de… viclean. 🙂

Romania Muncitoare

Țara cu un singur gras se va lansat la Gaudeamus, duminică, 24 noiembrie, de la ora 14, la standul Dacia.

Completare: Mediafax a preluat această știre și, cum era normal, a stat de vorbă cu președintele Claudiu Săftoiu:

Contactat vineri de MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat că a primit joi seară adresa semnată de preşedintele Asociaţiei România Muncitoare. Săftoiu a mai spus că va supune atenţiei Comitetului Director al TVR această adresă în data de 26 noiembrie.