Tag Archives: Astra Film

Acasă

După TIFF (Cluj) și Astra (Sibiu), am avut o proiecție și la Buzău, la Festivalul de Film BuzzCee. Cei 70-80 de oameni care au venit la Teatrul George Ciprian au putut vedea două reportaje despre regimul de la Phenian: “Coreea de Nord, nimic de invidiat” și “Mai rău decât animalele”. După proiecție am stat de vorbă cu spectatorii. Partea de Q&A a durat peste o oră și s-a terminat doar pentru că urma o nouă proiecție. M-am bucurat să văd în sală și mulți tineri. Cred că este foarte important ca ei să afle ce este dictatura și să aibă grijă ca episodul de până-n 1989 să nu se mai repede. Mă uit la clasa noastră politică și chiar cred că dictatura este reversibilă în România. Nu doar aliații din NATO și din UE trebuie să ne țină pe drumul cel bun, ci și noi trebuie să facem ceva. Trebuie să ne educăm copiii astfel încât greșelile din trecut să nu se repete. Mulți vor zâmbi când vor citi “Festivalul Internațional de Film Buzău”, însă să știți că organizatorii chiar au făcut o treabă extraordinară. Au adus anul acesta filme importante, actori și regizori mari. Au fost la Buzău Ana Ularu ( amica mea de la premiile Gopo), Manuela Hărăbor și Nae Caranfil. La proiecțiile BuzzCee au venit 5000 de spectatori în doar 6 zile. Câștigătorii festivalului îi găsiți aici.  Reportajele mele le puteți vedea aici și aici.

foto © BuzzCee

Sibiu

Nu cred că greșesc atunci când afirm că Sibiu este unul dintre cele mai frumoase orașe din România. SibiuNu poți să nu apreciezi clădirile frumoase, oamenii care-ți zâmbesc în momentul în care interacționezi cu ei. Această săptămână mi-am petrecut-o la Sibiu, la Astra Film. M-am plimbat prin centrul orașului, am băut cafea bună și am văzut documentare interesante. Aș vrea să amintesc trei dintre filmele care mi-au plăcut: ” Drill, Baby, drill” al lui Lech Kowalski, “Dacă 6 ar fi 9” al Ivanei Mladenovic și “Rio 2016” al Biancăi Rotaru.

sibiu1sibiu2

Coreea de Nord, nimic de invidiat

Vă spuneam că nu am fotografii de la proiecția oficială de la Astra Film. AstraNici eu și nici Grasu’ (amicul cu care am filmat în Coreea de Nord) nu am fost în stare să ne luăm de acasă nicio cameră. Fără prea mare succes, prietenul meu s-a chinuit cu un telefon sud-coreean. Noroc cu organizatorii. 🙂

Video de la proiecție aici.

sursa foto: Astra Film

 

Cine vrea să vadă ” Coreea de Nord, nimic de invidiat” o poate face aici.

 

 

astra1astra2

 

La Astra Film

Uau! Se pare că uneori reportajul poate ține piept documentarului, filmului de autor. AstraAstra1
Ieri seară, spre surprinderea mea, Sala Studio a fost arhiplină la proiecția oficială a reportajului ” Coreea de Nord, nimic de invidiat.” Au fost peste 100 de oameni și ar fi fost mai mulți, dacă ar fi fost o sală mai mare. Reportajul nostru a durat 20 de minute, în timp ce sesiunea de întrebări a fost mai lungă și s-a terminat doar pentru că întârziaserăm deja următoarea proiecție. Ai un sentiment ciudat când îți vezi reportajul tv pe pânza unui cinematograf. Am fost ușor emoționat de contactul cu lumea artistică și am scăpat de vreo două ori ” fuckin’ “, pentru care mi-am cerut, normal, scuze. Organizatorii m-au rugat să vorbesc în engleză pentru că erau și mulți străini. După vizionare, am dat câteva interviuri, autografe și m-am fotografiat cu niște tineri simpatici. E bine la festival, dar e și mai bine la mine-n redacție, la știri. Abia aștept să mă-ntorc.

P.S. Scuze pentru calitatea fotografiilor. Sunt făcute de Grasu’ cu un telefon… sud-coreean.

Lansarea

Sibiu. Ploaie. Coafura rezistă! lansareGata și cu prima lansare a “Țării cu un singur gras”. Au fost vreo 60-70 de oameni, a durat două ore. Au vorbit ( mult prea frumos, probabil din amabilitate) Ion Dur și Lucian Grozea, profesori la Jurnalism, la Universitatea Lucian Blaga. Le mulțumesc frumos, la fel cum le mulțumesc celor care au venit, au cumpărat cartea și au pus tot felul de întrebări. Grasu’ a fost și el fotograf oficial cu Iphone. Deși a vrut să fie low profile, nu a reușit. A dat și un autograf! Cum lansarea a fost bifată, urmează Astra Film. Proiecția oficială a reportajului nostru va avea loc azi, de la 20,30, în Sala Studio. Va fi și o sesiune de întrebări și răspunsuri. Sunt foarte curios să văd ce va ieși. Sunt un corespondent de război pierdut printre regizori și artiști. 🙂

lansare1lansare2

La Sibiu

Sunt într-unul dintre cele mai frumoase orașe din România. SibiuPână acum, am fost ceva mai relaxat: am văzut documentare, m-am plimbat, am băut cafea și iar am văzut documentare. Am fost la câteva filme studențești. Unele m-au lăsat rece, altele m-au descumpănit (poate că nu înțeleg eu arta), câteva mi-au plăcut. Unul dintre cele din ultima categorie este “Dacă 6 ar fi 9”, un film al Ivanei Mladenovic. Merită să-l vedeți. A venit momentul să fac și treabă. Afis Tara cu un singur grasAzi, la ora 18, voi fi la Librăria Humanitas “Constantin Noica”, unde voi vorbi despre “Țara cu un singur gras”. Ca om născut în provincie, mă bucur că prima lansare nu e în capitală. 🙂

Vă aștept la Humanitas! Va fi și Grasu’, mare personaj în carte.

Lansare la Sibiu

Unde putea fi lansată cartea despre Coreea de Nord, dacă nu într-o fostă capitală culturală europeană. Afis Tara cu un singur grasCei de la Polirom au aflat că săptămâna viitoare voi fi la Sibiu, la Astra Film, unde reportajul ” Coreea de Nord, nimic de invidiat” este în selecția oficială. Au zis că e momentul cel mai bun să lansăm și “Țara cu un singur gras”. Evenimentul va avea loc miercuri, 16 octombrie, la Libraria Humanitas, de la ora 18. Vor vorbi despre carte doi profesori universitari de la Jurnalism, Lucian Grozea și Ion Dur, cărora le mulțumesc de pe acum. Așa că, dacă sunteți în zonă, vă aștept la Librăria Humanitas.

P.S. Vor mai fi lansări la Iași, București și Tg. Mureș.

 

Vezi și : Țara cu un singur gras

Merg la Astra Film

Am primit o veste bună de la organizatorii festivalului de documentare de la Sibiu, Astra Film.AstraCoreeaIPA Reportajul “Coreea de Nord, nimic de invidiat” a fost ales în secțiunea “Incredibil” (non-competitive) , alături de documentare din Spania, Canada, Norvegia, Danemarca și Marea Britanie. Filmele ce vor rula-n festival le găsiți aici. Organizatorii Astra Film au ales 64 din cele 1000 de producții trimise din întreaga lume. La 20 de ani de la prima ediție, Festivalul de documentare de la Sibiu este unul dintre cele mai cunoscute din Europa.

” Coreea de Nord, nimic de invidiat”:

imagine – Cătălin Popescu zis Grasu’

editor montaj: Camelia Rupa