Tag Archives: Băneasa

Typhoon

Venirea britanicilor cu Eurofighter Typhoon mi-a adus aminte de zborul meu cu acest minunat avion. S-a întâmplat exact acum 10 ani. Am zburat cu un pilot italian și am decolat de pe aeroportul Băneasa. Inițial, am crezut că am avut ghinion. Am stat în cabină cam 30 de minute. Erau nu știu ce probleme și italienii au repornit toată avionica. La decolare, cele două motoare mi-au dat un asemenea șut încât am crezut că o să trec prin scaun. A fost impresionant. Până atunci zburasem doar cu aparate cu un singur motor: Mig 21 Lancer, Gripen și F16. Pilotul italian -un tip foarte simpatic- mi-a arătat ce poate avionul (și poate mult). La un moment dat, deasupra Snagovului, am auzit în cască : “It’s yours.” Am înghețat. Aveam pe mână un aparat de 100 de milioane de euro… Timid, am mișcat ușor manșa stânga-dreapta și am văzut cum avionul se înclină. Mi-am făcut curaj, am ridicat puțin botul și am rostogolit Typhoon-ul pe stânga, apoi pe dreapta. Tonourile au fost din ce în ce mai rapide și m-au făcut să strig ca un apucat. Am avut un singur regret: zborul a durat prea puțin, doar o oră și jumătate…

Mai jos sunt câteva cadre filmate de jos de un coleg de la Antena 1. Interesant este și comentariul.:))

Despre problemele Antenelor

Unii m-au certat, alții m-au înjurat direct, în timp ce câțiva internauți (ce se voiau sofisticați) s-au declarat doar scârbiți de atitudinea mea. Cum i-am deranjat eu pe acești oameni? Am spus că modul în care a acționat ANAF în cazul Antenei 3 este ușor dubios: nu a făcut nimic mai bine de un an și a trimis un ordin de evacuare cu un termen în care abia poți muta mobila dintr-un apartament modest, nicidecum ditamai televiziunea. Mulți mi-au reproșat că nu am înfierat Antenele care au tras de timp și nu s-au mutat, deși știau că oricum se va întâmpla asta. Prieteni, eu nu îi voi înjura niciodată pe cei din televiziunile din Băneasa! De ce? legitimatie A1Nu pentru că cei de acolo sunt fără pată, ci pentru că mă leagă multe de acea redacție și, nu în ultimul rând, pentru că așa am fost educat. Am lucrat aproape un deceniu pentru Antena 1 și Antena 3. Am avut parte de experiențe senzaționale: Guantanamo, interviul cu liderul spiritual al Hezbollah, Fallujah, Bagdad 2003 – singura echipă din România care a transmis războiul împotriva lui Saddam Hussein și multe altele. Am luat premii pentru Antene, inclusiv Marele Premiu APTR. Am avut și experiențe traumatizante, accidente și boli grele, episoade în urma cărora am stat luni de zile internat în spitale. Mă leagă deci foarte multe amintiri de redacția din Băneasa. Am încă mulți amici acolo. Pentru toate acestea eu am ales să nu vorbesc urât. Sunt atâția care pot comenta. În funcție de propriul bagaj de cunoștințe, cei de acasă pot trage singuri concluzii și nu au nevoie de părerile mele pe acest subiect. În altă ordine de idei, nu mă pot bucura atunci când o televiziune are probleme. Știu de la TVR ce înseamnă să treci prin momente grele: datorii uriașe, aparatură învechită, proiecte puține, limitate de bugete rahitice, perspective sumbre. Nu pot să mă bucur oricum de răul altuia. Nu am exultat nici atunci când s-a închis OTV, o televiziune cu o politică editorială cel puțin dubioasă. Dovada o găsiți aici într-un articol scris acum 3 ani. Da, cam asta e. Eu îmi rezerv dreptul să nu critic niciodata Antenele. Oricum, nici nu le voi lăuda politica editorială. Jurnaliștii de acolo și-au asumat-o și au fanii și inamicii pe care-i merită.

Vin turciiiiiiii

În mai puțin de o săptămână, vor veni turcii la București. Nu pârjoliți holdele și nu otrăviți fântânile! Nu vor ocupa Bucureștiul. Vor pune stăpânire doar pe aeroportul Băneasa. Turkish Stars este una din cele două mari formații de acrobație invitate la show-ul aerian ce va avea loc week-end-ul viitor. Am mai văzut evoluțiile turcilor și vă pot asigura că va fi frumos!

Galerie foto:

[EasyGallery id=’turkishstars’]

Clinceni

Am fost la mitingul aviatic de la Clinceni. În jur de 50 de piloți au încercat să scoată untul din tot felul de avioane: ultraușoare, planoare, aparate de acrobație. În premieră, 46 de parașutiști civili au sărit din cel mai modern avion de transport al aviației militare, C27 J Spartan. Normal că vedetele au fost “Iacării acrobați” și Șoimii României, echipa de acrobație a Aeroclubului. Mie mi-a plăcut foarte mult și momentul planoarelor. Uitasem cât de grațioase și de silențioase sunt. Mitingul nu a fost ieșit din comun. Special va fi cel de pe Băneasa, de la sfârșitul lui iulie. Vor veni Turkish Stars și Frecce Tricolori. Nu trebuie ratat!

Vezi și: Șoimii României

Demisii în Antene

8 angajați ai Departamentului Știri din Antene au demisionat și vor face parte din noua echipă B1TV. Sunt doi prezentatori, 2 producători, 3 editori și un coordonator de transmisiuni. Cei mai cunoscuți dintre demisionari sunt Mădălina Pușcalău-prezentator de știri și Nelu Barbu-prezentator meteo. Mai toți angajații Știrilor din Antene au fost ofertați de echipa Țițirigă/ Oancea. Pentru a nu avea parte de plecări în masă, managementul televiziunii din Băneasa le-a oferit măriri salariale celor considerați oameni de bază. Chiar și așa, încă se prefigurează noi plecări. Vom vedea cât de importante…