Tag Archives: campanie

Bătălia pentru Mosul

Luptele pentru cucerirea celui de-al doilea oraș ca mărime din Irak continuă. kurziMulți se lăsaseră păcăliți de succesele din primele zile și credeau că totul se va tranșa rapid. Campania ar putea dura luni bune chiar dacă ISIS are câteva mii de luptători, în timp ce irakienii și kurzii sunt zeci de mii.  Să nu uităm că teroriștii folosesc civilii pe post de scuturi umane, iar sinucigașii trimiși de ei fac victime pe bandă rulantă. Bătălia pentru Mosul continuă…

The Boston Globe a adunat fotografii interesante din zonă. Le puteți vedea aici.

foto © Bryan Denton/The New York Times & Yasi Akgul/AFP/Getty Images & Ahmad Al-Rubaye/AFP/Getty Images

fumfemei

Feel the Bern

Împreună cu câțiva colegi de bursă, am fost să văd sediul de campanie din D.C. al lui Bernie Sanders, un socialist în vârstă de 74 de ani, senator de Vermont. bernie1Sanders se luptă pentru a fi nominalizarea democraților pentru prezidențiale. Mă așteptam să găsesc un sediu impunător, o clădire plină de voluntari. Am fost uimit să descopăr o modestă casă, un loc în care-și făceau veacul 3 tineri. Șefă era o domnișoară de doar 22 de ani. Ne-a vorbit cu înflăcărare despre Bernie, despre cum luptă el pentru egalitate și despre cum nu acceptă el donații de la bogați. Tânăra era covinsă că Sanders o va învinge pe Hillary Clinton și se va lupta pentru locul de la Casa Albă. Habar nu am dacă va fi așa, însă chiar nu mi-aș dori să aleg între Sanders sau Clinton și Trump sau Cruz. Asta nu înseamnă că noi am avut în România o ofertă prea bună…

berniebernie2

Ei nu au nicio vină

Reportajele filmate la granița dintre Serbia și Croația vor fi difuzate de Telejurnal în cadrul campaniei “Ei nu au nicio vină”. Da, zecile de mii de copii care fug din calea războiului chiar nu au nicio vină. Reportajele vor fi difuzate în fiecare sâmbătă și duminică din noiembrie, în Telejurnalul de la ora 20.

Completare: Din motive obiective campania a fost amânată cu o săptămână. Primul reportaj va fi difuzat sâmbăta viitoare.

Erou la 9 ani

Deși avea doar 8 ani, Marin Lungu a plecat să lupte în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost cercetaș și a ajuns cu unitatea sa până în Cehoslovacia. După un an de război, avea deja 4 decorații, inclusiv Virtutea Militară. Acum are 79 de ani și este general în retragere. A rămas fără casă și stă într-o locuință socială. Trei premieri l-au privit în ochi și i-au promis ajutorul. Doar i-au promis… Povestea generalului Marin Lungu o puteți vedea mai jos.

70 de ani de pace, poveștile războiului

Știrile TVR au o nouă campanie: “70 de ani de pace-Poveștile războiului”. Cum am contribuit și eu  la nașterea acestui proiect, nu puteam să nu fac și câteva reportaje. Am întâlnit oameni interesanți: infanteriști, aviatori, cercetași. Cel mai tânăr are 80 de ani, iar cel mai în vârstă 101. Astăzi puteți vedea povestea generalului Ion Dobran, fost pilot de vânătoare, un as al Aviației militare române din cel de-al Doilea Război Mondial. Poveștile veteranilor pot fi urmărite în Telejurnalele din week-end, până pe 9 mai.

Pe tricolor e scris UNIRE

Aici găsiți o campanie care-mi place. Cred că ar trebui să ne prețuim mai mult tricolorul și să nu facem asta doar de 1 decembrie sau de ziua drapelului. V-am mai spus că eu am în rucsac un tricolor. A fost peste tot pe unde am fost și eu: Irak, Afganistan, Guantanamo, Coreea de Nord, Egipt, Libia, Siria etc. Mai jos o fotografie făcută pe puntea portavionului USS Ronald Reagan. Aaaa, era să uit. Cel mai frumos graffiti de la noi este: “Basarabia e România“. L-am văzut peste tot prin țară.

O mână de ajutor

Spitalul Sf. Maria din Iași este o ruină. Anual, în jur de 60.000 de copii sunt tratați aici în condiții mizere, condiții pe care nu le-am întâlnit decât în înapoiatul Afganistan. Fundația Scheherazade a început o campanie pentru renovarea și dotarea spitalului. Haideți să facem noi ceea ce statul impotent nu face. Detalii despre cum puteți ajuta găsiți aici.

Alege viața

Poliția rutieră m-a invitat să mă alătur campaniei ” Alege viața”, o campanie menită să prevină accidentele în care sunt implicați motocicliști. Am spus da, fără să stau pe gânduri. Unul dintre prietenii mei buni a murit într-un astfel de accident. Ca motociclist, știu că mulți șoferi nu-i bagă-n seamă pe cei aflați pe două roți. Mai știu însă că mulți motociliști sunt haiducii șoselelor: se dau pe o roată, alearga prin oraș ca pe circuit. Sper că vom învăța să ne respectem unii pe alții și drumurile vor fi mai sigure.

Asfalt uscat!