Tag Archives: Costin Giurgea

Premiu pentru BMW I3

Am fost la premiile Top Gear. Nu-mi plac reuniunile mondene, însă am ajuns acolo din două motive: Costin Giurgea ( Top Gear) și Alex Șermet (BMW). bmwÎn numele BMW Group, Alex a primit un premiu pentru I3, o mașină cu mult înaintea timpului. Nu vreau să vă plictisesc cu detalii tehnice. Dacă vreți să știți mai multe, găsiți toate datele aici. Cea de-a doua fotografie este de colecție: Alex este flancat de Vali și Ionuț, doi șefi mari de la concurență, Mercedes.  🙂

P.S. În vremuri de criză, băieții de la Top Gear se încăpățânează să organizeze singurele premii autohtone pentru industria auto. Felicitări!

sursa foto 3: BMW

AlexI3

X4

BMW este pe ultima sută de metri cu un nou proiect, X4, fratele mai mic al lui X6. BMW-X4De altfel, conceptul a fost prezent și la Salonul Auto de la Los Angeles, deci amicul Costin Giurgea l-a și putut atinge. Producătorul german a anunțat că noul SUV va fi disponibil de anul viitor și va fi produs în Statele Unite ale Americii. Pe mine noul SUV nu mă dă pe spate. De alfel, nici X6 nu mi-a plăcut niciodată. Prefer X3 și X5, deși cea din urmă mi se pare puțin cam mare pentru oraș. Sunt însă sigur că X4 se va vinde ca pâinea caldă la noi. Românilor le plac mașinile mari și de marcă.

P.S. Nu știu dacă v-am spus, dar BMW-ul care-mi place mie (în afară de M5 🙂 ) este 335d, xdrive, touring, pachet M, albastru Estoril. Știu, nu am gusturi rele.

sursa foto: BMW