Tag Archives: criză

Criză umanitară

Războaiele din Siria și Irak ar putea provoca o adevărată criză umanitară și în Europa. refugiatiNumărul refugiaților este din ce în ce mai mare. Doar în primele 6 luni, de pe mare au venit în UE peste un sfert de milion de imigranți. Acestea sunt cifrele celor de la UNHCR. Cine știe care este numărul real…Cele mai încercate țări sunt Grecia și Italia. Amănunte în știrea din Telejurnal.

sursa foto: YANNIS BEHRAKIS/REUTERS

Grexit

Se cunoaște că de 20 de ani prestez la știri, inclusiv în concediu am parte bancomatde povești importante. Am ajuns în Grecia chiar cu puțin înainte de ceea ce pare a fi începutul unei crize economice majore. Oamenii se tem de prăbușirea sistemului bancar și au luat cu asalt bancomatele. Cele mai multe ATM-uri nu au bani, iar la restul sunt cozi serioase. Se pare că grecii au scos doar într-o zi 1 miliard de euro. Mai jos o corespondență din vacanță pentru Telejurnal. 🙂

Generația crizei

În plin proces de restructurare, în curtea TVR, au apărut câțiva cățeluși simpatici. Sunt puii cățelei Daniel. Numele mamei a fost dat de o colegă, căreia i s-a părut că patrupedul aduce cu ministrul agriculturii. Micuții nu au fost încă botezați, însă, după cum vedeți în fotografii, sunt bine hrăniți de mai toți angajații.

catel

Pozând ca un mic manechin

catei

Curajosul mănâncă, în timp ce fricoșii se uită