Tag Archives: documentare

Un sfert de secol de Astra Film

Festivalul de documentare Astra de la Sibiu împlinește anul acesta un sfert de secol. Este una dintre cele mai cunoscute competiții de acest gen din Europa. Am avut și eu două proiecții la Astra Film. Cea mai recentă a fost în 2013. Am fost acolo cu reportajul din Coreea de Nord. Puteți vedea aici câteva minute din Q&A. Am fost foarte emoționat: sala a fost arhiplină (organizatorii au fost supărăați că nu au ales o sală mai mare), întâlnirea a durat mult mai mult și a dat peste cap următoarea proiecție, iar în public au fost foarte mulți străini.
P.S. Nu mai spun că organizatorii au pus pe burtieră în dreptul numelui meu “regizor”…de nu mai doarme mama nici acum de mândrie.

Reporter printre regizori

Reportajul din Coreea de Nord este în selecția oficială a Docuart, un festival de documentare ce va avea loc între 1 și 5 octombrie, în București. docuart“Coreea de Nord, nimic de invidiat” a rulat și la TIFF, Astra și Cinepolitica. Există de această dată și o premieră: reportajul este în secțiunea principală, în competiție. Asta înseamnă că în lupta pentru premiu va fi și un reporter. Lista completă a filmelor o găsiți aici. Amicul Corneliu Porumboiu este și el prezent cu “Al doilea joc”. Succes tuturor! Poate puțin mai mult pentru mine și pentru Cătălin “Grasu'” Popescu. :))

P.S. Va fi și o sesiune de întrebări și răspunsuri, după proiecție, normal.

Merg la Astra Film

Am primit o veste bună de la organizatorii festivalului de documentare de la Sibiu, Astra Film.AstraCoreeaIPA Reportajul “Coreea de Nord, nimic de invidiat” a fost ales în secțiunea “Incredibil” (non-competitive) , alături de documentare din Spania, Canada, Norvegia, Danemarca și Marea Britanie. Filmele ce vor rula-n festival le găsiți aici. Organizatorii Astra Film au ales 64 din cele 1000 de producții trimise din întreaga lume. La 20 de ani de la prima ediție, Festivalul de documentare de la Sibiu este unul dintre cele mai cunoscute din Europa.

” Coreea de Nord, nimic de invidiat”:

imagine – Cătălin Popescu zis Grasu’

editor montaj: Camelia Rupa

 

Documentare

O jurnalistă de la o revistă cunoscută vrea să facă un interviu cu mine. M-a contactat inițial acum două luni. Într-un final, am stabilit să-l facem săptămâna aceasta. Am primit întrebările pe email. Una dintre ele suna cam așa: “Tu și Maria vă gândiți la copii?” Domnișoară, eu și Maria am făcut ceva mai mult decât să ne gândim. Am făcut unul. Este o fetiță de aproape 9 luni. Dacă ați fi dat măcar o căutare pe google, ați fi aflat asta. 🙂