Tag Archives: Gaudeamus

Țara cu un singur gras

Cartea despre experința nord-coreeană a avut un succes pe care nici cei de la Polirom nu cred că l-au bănuit. Ca și mine, l-au dorit, însă nu cred că l-au bănuit. CoreeaIPALa Târgul de carte Gaudeamus, am fost cel mai bine vândut autor român al Polirom, una dintre cele mai mari edituri din țară. În doar câteva săptămâni de la lansare, tirajul a fost suplimentat de două ori. A ajuns pe la 5500 de exemplare. Din ce mi-au spus cei de la Polirom este foarte mult, în condițiile în care un un tiraj mediu este de 800-1000. De curând, am primit un email de la editură din care am aflat că au vândut aproape tot, cam 90 % din cele peste 5000 de cărți. Sigur, acestora li se adaugă exemplarele în format electronic.

Nu pot decât să le mulțumesc frumos cititorilor! Trebuie să le mulțumesc și nostalgicilor comuniști, cei care ar au cerut interzicerea cărții. Ei au reușit să ducă “Țara cu un singur gras” inclusiv în paginile ziarelor colorate. 🙂

 

Mulțumesc

Potrivit Mediafax, “Țara cu un singur gras” este pe locul doi în topul vânzărilor Polirom de la Gaudeamus. Vă mulțumesc frumos! Nu o să-l trec cu vederea nici pe bătrânul comunist, cel care a vrut să nu mai merg la “Gaudeanus”. gaudeamus 111 2013El este motivul pentru care și Cancan s-a arătat azi interesat de un subiect de politică externă. Îi mulțumesc și lui. 🙂

Topul vânzărilor Polirom (Gaudeamus):

1. “O femeie iubită”, de Andrei Makine

2. “Ţara cu un singur gras”, de Adelin Petrişor, la egalitate cu “Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj”, de Haruki Murakami,

3. “Jurnal (două volume)”, de Alice Voinescu, la egalitate cu “Cevdet Bey şi fiii săi”, de Orhan Pamuk,

4. “Filmar”, de Cristian Tudor Popescu, la egalitate cu “La noi când vine iarna”, de Mircea Diaconu, şi “Soldaţii,

5. “Soldați. Poveste din Ferentari”, de Adrian Şchiop, la egalitate cu “Cutia cu maimuţe”, de Răsvan Popescu.

 

La Gaudeamus

Comunistul care a cerut interzicerea cărții mele a venit la lansare. A fost liniștit și politicos. GaudeamusA venit la mine, mi-a dat un calendar cu Kim Jong Un și mi-a zis: ” Va fi scandal diplomatic!” Din câte am înțeles, diplomații nord-coreeni sunt foarte deranjați de reportaj și de carte. Foarte bine. Este un motiv de mândrie, înseamnă că am spus adevărul. Adevărul îi supără cel mai tare pe dictatori. Mulțumesc frumos celor care au venit.

P.S. Am intrat la “Guerrilla de dimineață”. A fost prin telefon și nostalgicul domn. Eu nu am apucat să vorbesc cu el. Cu mult umor, Dobro l-a făcut varză. Comunistul avea impresia că vorbește cu mine și i-a zis lui Mihai că e “agent al imperialiștilor americani”. :))

gaudeamus1autografe

“Nul lăsați pe Petrișor la Gaudeanus”

Nu, nu m-am tâmpit peste noapte. Am scris titlul acestui articol utilizând limba română folosită de domnul care mă acuză că periclitez relațiile diplomatice cu țara familiei Kim. Pe lângă scrisoarea adresată președintelui TVR, el a trimis și un articol pe care, dacă nu se iau măsuri, îl va publica în ceea ce dânsul numește “foae volantă”. Ca și în documentul trimis la TVR, și aici găsești: “Gaudeanus”, “citito”, “intitulato” și altele la fel. Pe parcursul înfierării, eu sunt când Adelin Petrișor, când Alin Petrișor. Dintr-o știre a Mediafax am aflat că petiția “jurnalistului”-comunist va fi discutată în Comitetul Director al TVR, marți, 26 noiembrie. Cel puțin asta a declarat președintele-director general. Cam tare… Dacă mă dau afară? 🙂

“Articolul” cu care petiționarul amenință TVR îl puteți vedea mai jos. Sper că autorul e mulțumit. Traficul de aici e sigur mult mai mare decât tirajul “foaei volante”.

Comunisti

“Țara cu un singur gras” nu dispare din librării. Se va lansa mâine, de la 14, la Gaudeamus, la standul Dacia.

Vezi și: Opriți “Țara cu un singur gras”!

Opriți “Țara cu un singur gras”!

Președintele unei asociații comuniste din România i-a trimis președintelui TVR o scrisoare în care-i cere să scoată de pe piață cartea mea. Omul susține că a vorbit cu ambasadorul nord-coreean și că are acordul acestuia. El amenință că, în cazul în care TVR nu va bloca lansarea de la Gaudeamus, se va ajunge la un scandal diplomatic. Documentul de mai jos merită citit. Se referă inclusiv la interviul de la Garantat 100%. Vă asigur că nu am niciun amestec, nu este un “pr stunt”. Aș fi vrut să fiu atât de… viclean. 🙂

Romania Muncitoare

Țara cu un singur gras se va lansat la Gaudeamus, duminică, 24 noiembrie, de la ora 14, la standul Dacia.

Completare: Mediafax a preluat această știre și, cum era normal, a stat de vorbă cu președintele Claudiu Săftoiu:

Contactat vineri de MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat că a primit joi seară adresa semnată de preşedintele Asociaţiei România Muncitoare. Săftoiu a mai spus că va supune atenţiei Comitetului Director al TVR această adresă în data de 26 noiembrie.

Gaudeamus

Dacă nu aveți alt program, duminică, 24 noiembrie, de la ora 14, puteți să veniți la standul Dacia de la Târgul de carte Gaudeamus. taraAcolo va fi lansată cartea “Țara cu un singur gras”. Va fi de față și un alt gras, muult mai simpatic. Este vorba Cătălin “Grasu’ ” Popescu, amic și personaj în carte. Vor prezenta domnii Bogdan Teodorescu și Adrian Șerban, director editorial Polirom. Ne vedem la Gaudeamus!

Mulțumesc

Am avut ceva emoții la Gaudeamus. A fost prima lansare la care, alături de Maria, a participat și Smaranda. Au fost mai mulți oameni decât m-am așteptat. Unii sunt prieteni buni, alții-cei mai mulți- oameni pe care nu-i cunosc. Le mulțumesc tuturor. Le mulțumesc și celor de la Polirom, lui Felix, lui Costin, Cristinei și lui Adi. Au fost prezenți și “cei trei crai”, operatorii cu care am tot fost prin lume și cei care mi-au insuflat pasiunea pentru fotografie: Dan Gecui, Florin Dobre și Cătălin Popescu “Grasu'”. Vă mulțumesc frumos, băieți! Nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor de la TVR și Antenă pentru că ne-au băgat în desfășurătoarele jurnalelor lor. Ieri seară, Grasu’ ( operatorul cu care am fost în Coreea de Nord) mi-a dat un sms supărat că TVR nu a difuzat știrea la 20, în timp ce Antena 1 a dat-o la 19. I-am spus că ăsta e primul semn că șefii mei vor să mă pice la testele de restructurare. :))

Aici găsiți știrea de la TVR.

Aici găsiți știrea din Observatorul Antenei1.

Aici găsiți albumul ” Coreea de Nord, un lagăr cât o țară.”

 

Gaudeamus

Voi avea un week-end plin. Voi merge la târgul de carte și azi și mâine. Azi, de la 16, este lansarea cărții despre uciderea lui Osama bin Laden, eveniment la care am fost invitat. Vor fi acolo și doi militari din Forțele Speciale ale armatei. Mâine, de la 12, la standul Dacia, alături de Adi Ursu și Cristina Liberis, voi lansa albumul foto ” Coreea de Nord, un lagăr cât o țară”.

Lansare: Coreea de Nord, un lagăr cât o țară

Polirom a stabilit detaliile lansării albumului cu fotografii din Coreea de Nord. Evenimentul va avea loc la Gaudeamus, duminică, 25 noiembrie, de la ora 12, la standul Dacia. Vor prezenta Cristina Liberis și Adrian Ursu. Moderator va fi Adrian Şerban. Nu voi obosi să le mulțumesc lui Costin Tudose, editorul foto al albumului și lui Felix de la World Comm/ The phone warehouse, sponsorul. Coreea de Nord, un lagăr cât o țară are 140 de pagini, peste două sute de fotografii. Prefața este semnată de Cătălin Tolontan.

Bun de tipar

Albumul cu fotografiile din Coreea de Nord a intrat în tipar. “Coreea de Nord, un lagăr cât o țară” conține căteva sute de fotografii și are 140 de pagini. Prefața este scrisă de Cătălin Tolontan. Polirom va  lansa albumul la sfârșitul lunii viitoare, la Târgul Gaudeamus. Va fi prezentant de Adrian Ursu și Cristina Liberis. Eu am făcut fotografiile, însă albumul nu ar fi ieșit pe piață fără Costin Tudose ( un prieten care a editat, a făcut grafica și paginația ), Polirom și fără sprijinul lui Felix, patronul World Comm/The phone warehouse. Mulțumiri tuturor!