Tag Archives: Haga

Grasu’ contraatacă

Presa nord-coreeană a anunțat o vizită a lui Kim Jong Un la “Muzeul atrocităţilor de război ale Statelor Unite”. Dictatorul a anunțat “o luptă antiamericană pe toate direcțiile”. kimPotrivit autorităților de la Phenian, muzeul este dedicat celor 35000 de civili uciși de americani în Sinchon, în 1950. Grasu’ i-a numit pe americani “canibali care găsesc plăcere în a ucide”. De fapt, micul dictator este scos din minți de un raport al Națiunilor Unite potrivit căruia Coreea de Nord este cea mai dură dictatură a lumii. Mai mult, în baza acestui raport, Occidentul încearcă să-l aducă pe Kim în fața Curții Penale Internaționale de la Haga. kim-jong-unEste însă puțin probabil să se întâmple așa ceva atât timp cât China și Rusia au drept de veto.

P.S. Fotografiile sunt dintr-o “vizită de lucru”. Am câteva observații legate de aceaste poze. În primul rând, nu știu cum a intrat Grasu’ în carlinga Mig-ului 29… În al doilea rând, mi se pare ucigător mileul de pe scaunul avionului de vânătoare. Oare ce scrie? Ceva despre incomensurabila inteligență a “marelui” conducător? De asemenea, mă miră lipsa zarurilor de pluș care ar fi trebuit să atârne în fața cabinei. Nu de alta, dar ar fi mers la fix cu mileul. 🙂

sursa: dfic.cn