Tag Archives: Harrier

Gata de luptă

Pușcașii marini au operaționalizat prima escadrilă de F-35 B, varianta cu decolare și aterizare pe verticală. Un astfel de aparat costă peste 190 de milioane de dolari. F35bPușcașii marini au comandat 340 de F-35 B, avioane care trebuie să înlocuiască bătrânele Harrier. Sunt voci care se întreabă însă dacă varianta B este chiar gata de luptă. Detalii aici.

sursa foto: Lockheed Martin

Afganistan, un “succes” NATO

După ce numărul atacurilor puse la cale de polițiști sau militari afgani a crescut îngrijorător, Comandantul ISAF a dat ordin trupelor să reducă numărul misiunilor desfășurate împreună cu forțele afgane. De la începutul anului, 50 de soldați ai Coaliției au fost uciși de cei care, teoretic, ar fi trebuit să fie de partea lor. Oricum, situația din teren este departe de a fi liniștită. În week-end, talibani îmbrăcați în uniforme afgane au atacat o bază US-UK și au distrus 6 avioane Harrier. Încercați să vă imaginați cum va arăta Afganistanul după retragerea NATO. Tocmai pentru a nu lăsa țara pe mâna extremiștilor, în următorii 10 ani, Alianța va mai pompa în Afganistan 40 de miliarde de dolari. România va da doar 500.000 de dolari. Cei mai mulți bani se vor duce în antrenamentul și salariile celor din armată, poliție și serviciile secrete. Chiar și așa, nimeni nu poate garanta că guvern de la Kabul ( nerecunoscut în toate regiunile) nu va preda țara extremiștilor. Cam sumbru…