Tag Archives: interviu

Despre Califat

Ideea unui stat pan-islamic este trâmbițată de ceva vreme de extremiști. Mulți au fost cei care au râs spunând că este doar o lozincă a diverselor grupări teroriste. În mai puțin de doi ani, ISIS a demonstrat că a făcut o “țară” de mărime considerabilă luând bucați serioase din Siria și Irak. În urmă cu 2 ani, undeva la granița Libanului cu Siria, Omar Bakriam intervievat un cleric musulman afiliat la Al-Qaeda, Omar Bakri. Atunci el mi-a vorbit despre “Romania-pământ musulman”, dar și despre Califatul care ar trebui să domine lumea. Bakri a trăit multă vreme în Marea Britanie și presa de acolo l-a considerat un fanfaron. Bakri are însă o misiune importantă: otrăvește minți, se ocupă de modelarea viitorilor teroriști. Șeicul este foarte activ pe internet, unde zeci de mii de oameni îi urmăresc predicile. Omar Bakri are deja doi elevi cunoscuți: unul a fost implicat în atacurile de la metroul londonez, iar altul a măcelărit în plină stradă un militar britanic. Merită văzut interviul pe care l-am făcut împreună cu Relu Calotă. Parcă declarațiile clericului radical sună altfel azi, după nebunia pornită de gruparea “Stat Islamic”, nu?

Mesaj pentru Putin

Am făcut un interviu cu generalul Norman Cooling, comandantul adjunct al pușcașilor marini americani din Europa și Africa. Screen Shot 2015-05-26 at 21.27.55Americanul a venit special ca să urmărească un exercițiu internațional din poligonul Babadag, exercițiu la care au participat și pușcașii marini de la baza Mihail Kogălniceanu. Generalul Cooling a spus tranșant ca aplicațiile NATO sunt menite să-l convingă pe Vladimir Putin că Statele Unite au capacitatea și mai ales voința să-și apere aliații. Declarațiile americanului sunt mai jos.

Era să uit: mi-am îndeplinit un vis mai vechi, am zburat cu V22 Osprey. Fabulos! Dar despre asta mâine. Bonus fotografii super. 🙂

Pentru că automobile

Am băut o cafea cu Adrian Mitrea, editor al 0-100.ro, un respectat site auto. BMWAm vorbit despre mașini, condus, Dacia, numere de provincie, bușoane, Daewoo, Audi, BMW, chestii băiețești. Interviul îl găsiți aici.

P.S. Titlul acestui articolul este preluat de la deja celebrul fan al lui Paul Walker.

sursa foto: BMW Group România

La “Garantat 100%”

Interviul cu Shin Dong-hyuk a fost difuzat și în emisiunea colegului Cătălin Ștefănescu. Această ediție poate fi urmărită aici.

P.S. Ora de difuzare a emisiunii “Garantat 100%” este atât de ciudată (duminică, de la 24), încât un amic mi-a zis că m-a văzut într-o reluare. 🙂

sursa foto: TVR

Garantat

La “Garantat 100%”

Cătălin Ștefănescu m-a invitat în emisiunea lui pentru a vorbi despre întâlnirile mele cu Shin Dong-hyuk, celebrul nord-coreean născut într-un lagăr al regimului de la Phenian. GarantatMai mult, “Garantat 100%” și-a modificat chiar modul de desfășurare pentru a redifuza interviul cu Shin, gest care mă onorează. Emisiunea va fi difuzată duminică, de la ora 24, pe TVR1. Este doar pentru insomniaci. Cred că șefii Televiziunii Publice l-au programat pe Cătălin la această oră imposibilă pentru că au fost speriați de posibilitatea ca el să facă un rating prea mare.:)

sursa foto: TVR

P.S. Emisiunea a fost înregistrată la sfârșitul anului trecut, înainte ca Shin Dong-hyuk să modifice câteva aspecte din dramatica sa poveste. Acum 3 luni, prin scriitorul Blaine Harden, el a anunțat că a fost încarcerat și într-un lagăr cu regim mai blând, lagărul 18, nu doar în lagărul 14. De asemenea, Shin a mărturisit că execuțiile mamei și fratelui au avut loc în lagărul 18, nu în 14, așa cum povestise inițial. Amănunte despre schimbările din povestea dezertorului nord-coreean găsiți aici.

Ramona Mănescu, un turist la Guantanamo

Sub titlul “EXCLUSIV. Mărturia primei românce care a pus piciorul la Guantanamo”, Evenimentul zilei ne prezintă un interesant interviu cu Ramona Mănescu. Ramona ManescuLa invitația Departamentului de Stat, alături de câțiva colegi, europarlamentarul român a vizitat închisoarea americană din Cuba.  Dan Andronic deschide cu o întrebare care arată că noi jurnaliștii nu ne putem documenta niciodată atât de bine pe cât am dori. Răspunsul doamnei demostrează cunoșterea în profunzime a subiectului.

“Dan Andronic: Sunteți primul român care a ajuns la Guantanamo. Care a fost prima impresie? 

Ramona Mănescu: Un răspuns foarte scurt la întrebare: locul arată mult mai bine decât aș fi putut să-mi imaginez.”

Nu vreau să vă răpesc plăcerea de a afla lucruri interesante despre Guantanamo. Continue reading

“Statul Islamic e bun”

CNN a stat de vorbă cu un copil, fost ostatic al Statului Islamic. La un moment dat, în timpul interviului, băiețelul spune că gruparea este bună, doar unii din ISIS sunt răi. Nu cred că e vorba doar de Sindromul Stockholm. Același lucru l-am aflat și eu de la un sirian abia întors din Raqqa, fieful Statului Islamic. Reportajul e aici. Omul mi-a declarat că mișcarea extremistă are mulți fani în zonă pentru simplul fapt că a readus o oarecare ordine, nu mai sunt răpiri, violuri, tâlhării.

Viața într-un lagăr nord-coreean

Interviul exclusiv cu Shin Dong-hyuk (singurul nord-coreean născut în lagăr și care a evadat) îl puteți vedea sâmbătă, 6 septembrie, după Telejurnal, de la ora 21.

P.S. Uitasem ceva foarte important. Imagine: Romeo Stancu, un om care își iubește meseria.