Tag Archives: jandarmi

Dacă se vrea, se poate!

Jandarmeria a dovedit că poate să-i controleze pe cei din galeriile bucureștene. În cea de-a patra zi de proteste, nu au mai zburat sticle incendiare și cărămizi în Piața Universității. Au fost filtre pe toate străzile din zonă și toți dubioșii au fost legitimați și duși la secție. Peste 300 de oameni au beneficiat de acest tratament. De asemenea, jandarmii au intrat prin mulțime și i-au săltat pe cei care erau mai agitați, aveau profil de “suporter” și nu aveau documente. Se vede treaba că se poate! De ce nu a fost așa și duminică?

Piața Universității

Fotografiile au fost făcute cu telefonul în timpul protestelor liniștite. După ora 19:15, a început să plouă cu cărămizi și sticle incendiare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Până pe la 19, oamenii au protestat liniștit. Erau pensionari, intelectuali, studenți. Am văzut chiar și părinți cu copii de 3-4 ani. Îi cereau demisia lui Băsescu, agitau steaguri și pancarte. Jandarmii nu au fost provocatori niciun moment. Până la confruntări, nici măcar nu au purtat echipamentul de intervenție. Tinerii care i-au atacat aveau fețele acoperite și au acționat ca la carte: unii forțau barajul, în timp ce alții din spate aruncau cu bucați din caldarâm și sticle incendiare. Un Molotov a căzut chiar lângă mașina noastră și i-a atins pe Florin Dobre ( operatorul meu), Carmina Ottman ( corespondentul Antena 3), șoferul ei și încă un bărbat pe care nu-l cunosc. Ultimii doi erau adevărate torțe. În timp ce eu am stins părul Carminei, șoferul A3 și necunoscutul au fost ajutați de un jandarm și un cameraman RTV. Dobre s-a stins singur. Sper ca cei care au aruncat cu incendiare să fie identificați și acuzați penal.