Tag Archives: Klaus Iohannis

Despre simbolism

După aproape 30 de ani de zbateri ale Asociației foștilor deținuți politic, avem și noi un monument al luptătorilor anticomuniști. Clar este o veste bună. Potrivit raportului Comisiei prezidențiale, în jur de 2 milioane de români au fost anchetați, închiși și deportați de comuniști. Toți cei care s-au opus regimului au ajuns în cele 250 de unități de detenție dintre care 44 penitenciare, 61locuri de anchetă, 72 de lagăre de muncă forțată, 63 de centre de deportare și 10 azile psihiatrice cu caracter politic. (*) Foarte mulți au murit în aceste locuri. AripiDintre supraviețuitorii lagărelor prea puțini au trăit să vadă monumentul ridicat în Piața Presei Libere. Bun, cred că orice om normal e de acord că memoria celor care au luptat cu comuniștii trebuie cinstită. Mă tem însă că am uitat ce înseamnă simbolism și am ridicat un monument înalt, greu și scump. Sigur, un monument de peste 3 milioane de euro nu ar fi o problemă într-o capitală cu grădinițe, școli, spitale și drumuri. Sincer, în puțin dezvoltatul nostru oraș, aș fi preferat un monument mai mic, ridicat cu mulți ani în urmă. Cu banii ar fi fost destule alte lucruri de făcut…Asta nu înseamnă că i-am fi uitat pe eroii anticomuniști. Am fi putut cinsti memoria lor prin manuale de istorie recentă mai bune, printr-un muzeu care să arate hidoșenia perioadei ’45-’89, printr-o lege care să-i pedepsească pe cei care neagă crimele comunismului și prin mai multe condamnări ale torționarilor. Nu am făcut lucruri de substanță. Am ales calea ușoară și am ridicat niște aripi uriașe, crezând în continuare că recunoștința e direct proporțională cu mărimea monumentelor…

(*Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului

Momente mari și politicieni mici

Am aflat pe surse că președintele Iohannis nu a fost la ceremonia de la Deveselu pentru că protocolul nu permitea. Cotroceniul a fost de părere că americanii au trimis un demnitar nu foarte important: Robert Work, “doar” adjunct al secretarului apărării. În aceste condiții, deși confirmase inițial, Iohannis nu s-a dus. România a fost reprezentantă de premier. Buuun, așa o fi protocolul, dar ce să vezi? Polonia a început și ea lucrările la baza Redzikowo, locul unde vor fi amplasați alți interceptori in 2018. La ceremonia de ieri au fost prezenți: RedzikowoRobert Work, adjunct al secretarului american al apărării, Patrick Auroy, adjunctul secretarului general al NATO și -supriză- Andrzej Duda, președintele Poloniei, președintele celei mai mari țări din Europa de Est. Permite oare protocolul așa ceva? Sunt două posibilități:

– fie polonezii habar nu au ce e protocolul și acceptă mult prea ușor să stea lângă demnitari de rang inferior,

– fie președintele Iohannis e muuuult prea orgolios și pune persoana sa înaintea intereselor țării.

Din nefericire, mă tem că ai noștri au greșit, nu polonezii. Din moment ce ratează cu atâta dezinvoltură un moment mare, președintele nostru nu poate fi decât un politician mult prea mic.

foto © MAE polonez

“Atacul” de la Colectiv

Un colonel STS acuzat că lua mită se lăuda unui anchetator sub acoperire că îi cunoaște pe Cioloș, pe Dâncu, pe Ciorbea, că se bate pe burtă cu ei. Ofițerul afirma chiar că la Colectiv a fost un atac premediat de care ar fi știut și ministrul de interne. colectivCă s-au folosit nu știu ce bombe, că au fost implicați oameni antrenați să ucidă… Colonelul STS vorbește o română chinuită, are fuga de idei. Pentru orice om normal este clar că spusele acestui individ nu pot fi probe că la Colectiv a fost o mână criminală. Oricum, toate tâmpeniile debitate de colonel se găsesc în niște stenograme ale DNA. Procurorul militar susține că a lăsat la dosar aberațiile colonelului STS tocmai pentru a sublinia profilul de escroc al acestuia. Anchetatorul anticorupție nu s-a gândit însă că idioțeniile înșirate de ofițer îi vor alimenta pe adepții teoriilor conspirației. Da, oamenii pot să-și pună întrebări, să vadă dacă nu cumva autoritățile încearcă să ascundă ceva. Am văzut însă pe internet că sunt persoane care-l acuză pe Iohannis că ar fi pus la cale “atacul” ca să dea jos guvernul Ponta. Cred eu că asta nu mai ține de libertatea de exprimare. Ține de psihiatrie sau de poliție…

Demisia lui Maior

Șeful SRI și-a dat demisia, iar președintele Iohannis a fost de acord. Aceasta este povestea pe scurt. Analiștii se întreabă acum dacă nu cumva Maior a știut ca președintele îl va schimba și s-a hotărât să dea celebrul interviu în care a pus și mai mare presiune pe Curtea Constituțională, cea care i-a respins pachetul de legi “Big brother” (retenția datelor, cartelele preplătite și securitatea informatică). E greu de spus dacă așa au stat lucrurile. Cert este însă că modul dur în care fostul director a atacat CCR-ul a fost o surpiză pentru mulți. Îl știu pe George Maior încă de pe vremea în care era secretar de stat la MApN. Întotdeauna a fost foarte prudent în aparițiile publice, nu a spus mai nimic în interviuri și s-a ținut departe de scandaluri. Ținând cont de aceste lucruri, este și mai greu de explicat interviul de sâmbătă, cel în care a spus ca știe pe cine să arate cu degetul în cazul unui atentat…Cred că fără scandalul “Big brother” președintele Iohannis nu l-ar fi schimbat. Nu prea erau motive. Din afară, un serviciu este condus bine atunci când nu e implicat în scandaluri și nu sunt probleme de securitate. SRI cu Maior la conducere îndeplinea condițiile și chiar era lăudat de partenerii occidentali. Acum Klaus Iohannis trebuie să numească un nou director la SRI. Nu va fi o misiune ușoară, mai ales că propunerea trebuie să treacă prin Parlamentul controlat de PSD. Oricum, în democrație schimbarea reprezintă normalitatea. Oamenii nu trebuie să se permanentizeze în funcție, indiferent cât de buni ar fi. Mai ales în structurile de forță…

Puteți vedea mai jos povestea scandalului “Big brother”. Este la minutul 4,09.