Tag Archives: kurzi

Bătălia pentru Mosul

Irakienii au început în sfârșit campania pentru recucerirea orașului Mosul. În cifre situația stă cam așa:

  • ISIS are cam 5000 de luptători;
  • irakienii au  54000 de militari;
  • kurzii au și ei 40000 de luptători.

Irakienii sunt sprijiniți de avioanele Coaliției Internaționale anti-DAESH. Până acum guvernul de la Bagdad a reușit să alunge ISIS din Tikrit (aprilie 2015), Ramadi (decembrie 2015) și Fallujah (iunie 2016).

Români pe frontul sirian

O grupare kurdă care luptă împotriva ISIS în nordul Siriei susține că are 2 voluntari români.Romani in Siria Pozele unor bărbați de 30-40 de ani au fost publicate pe pagina de Facebook a miliției. Fotografiile sunt însoțite de comentarii de susținere în engleză și română. Cei doi se pare că luptă împotriva grupării Stat Islamic din 17 februarie și respectiv 17 aprilie 2015. Amănunte în știrea din Telejurnal.

sursa foto: Lions of Rojava

Kobani

Kobani este o mică localitate aflată în Siria, la granița cu Turcia. A devenit cunoscută în urmă cu 3 luni, atunci când luptătorii Statului Islamic au luat-o cu asalt. Bătălia nu s-a terminat nici acum. Susținuți de aviația americană, kurzii din oraș încă rezistă. Fotografii impresionante găsiți aici.

sursa foto: Osman Orsal/Reuters & Vadim Ghirda/AP

P.S. Imaginea cu fetița-refugiat este semnată de un foarte bun fotograf român, Vadim Ghirda.

Kobani (Osman Orsal reuters)Kobani (Vadim Ghirda AP)

 

 

Lupta cu Statul Islamic

Sprijinite de peșmerga și grupările șiite, forțele irakiene au început cea mai mare operațiune anti-ISIS din ultima jumătate de an. Au recucerit zilele acestea Sa’adya și Jawlala, însă acestea sunt victorii minore. Problema cea mai mare o reprezintă provincia vestică Al Anbar. Acolo ISIS controlează orașe mari, localități ce vor fi greu de cucerit, chiar și cu sprijinul aerian al aliaților occidentali. Mai e mult până departe…

Cei care luptă pentru Statul Islamic

O echipă a CNN a intervievat mai mulți prizonieri dintr-o închisoare a kurzilor. Ivan Watson a stat de vorbă cu 3 foști combatanți ISIS. E aproape imposibil să verifici mărturiile, însă reportajul merită văzut. Ce noroc pe Watson că CNN-ul nu are probleme finaciare DOAR atunci când vine vorba de astfel de știri, așa cum are TVR…

Un fel de frecție la piciorul de lemn…

Mai mulți generali americani au avertizat că loviturile aeriene din Irak și Siria împotriva Statului Islamic nu vor fi eficiente fără o ofensivă terestră. Acest lucru se vede deja la granița cu Turcia. O echipă a CNN a filmat cum fundamentaliștii iau cu asalt o localitate controlată de kurzi. Cum zicea Obama? Ceva de genul strategia noastră în cazul Statului Islamic e că nu avem o strategie…Se cam vede, prietene!

Irakul în cifre

Astăzi se încheie oficial războiul din Irak, război început de Bush ăl’ mic pe 19 martie 2003. După 7 ani de lupte, bilanțul este următorul:

-Statele Unite au pierdut 4421 de soldați și au înregistrat 32000 de răniți;

-Marea Britanie a avut 179 de morți;

-Coaliția a pierdut 139 de militari;

-în jur de 100.000 de irakieni au murit (potrivit Iraq Body Count);

-Statele Unite au băgat în război în jur de 800 miliarde de dolari;

-Marea Britanie a cheltuit aproape 15 miliarde de dolari;

În ciuda “eforturilor” Coaliției, Irakul este în continuare plin de probleme: tensiuni între șiiți și suniți, kurzii din nord vor independența și celulele Al-Qaeda sunt destul de puternice.

S-a meritat?