Tag Archives: Marcel Iureș

Când copiii își învață părinții să citească

Ovidiu Ro și cei de la Raiffeisen Bank m-au invitat să fiu “profesor pentru o zi” într-o comunitate săracă de la noi. Am acceptat fără să clipesc și, după Marcel Iureș, Răzvan Exarcu și Cristian Mungiu, a venit și rândul meu să mă joc de-a educatorul. Budila2Budila3Am dat o fugă până la Budila, o comună cu 4000 de oameni, situată la vreo 18 km de Brașov. Programul “Fiecare copil în gradiniță” aproape că a făcut minuni. În Budila sunt 295 de copii cu vârste între 3 și 5 ani. 210 sunt înscriși la grădiniță. Mulți dintre ei trăiesc în casele sărăcăcioase de chirpici de la marginea localității și vin zilnic la grădiniță sau la școală doar pentru că o mână de voluntari, asistenți sociali și educatori se luptă pentru asta. Așa se face că în Budila poți vedea copii care vin la primărie și scriu diverse cereri în numele părinților analfabeți. Da, pentru acești micuți școala este singura șansă de a fugi din mizeria în care s-au născut. Putem și noi să îi ajutăm să facă asta. Detalii găsiți aici.

Eu m-am distrat cu copiii din Grupa mare. Le-am citit povești, i-am învățat să facă avioane de hârtie și i-am fotografiat. Ei s-au distrat copios când au văzut pozele, mi-au cântat și mi-au spus poezii. A fost super! Mulțumesc, Leslie Hawke!

P.S. În fotografia a doua sunt Sebi (stânga) și Florin, 2 dintre cei 10 copii ai unei familii din Budila.  Sebi chiar are ceea ce pe stradă se numește “coeficient de moacă”. 🙂

BudilaBudila1

Mai avem șanse

Am fost invitat la Forumul Național de Dezbateri Academice pentru Elevi. ploiestiIuresAnul acesta finala a avut loc în Aula Universității de Petrol și Gaze din Ploiești. Au participat peste 180 de elevi de liceu din toată țara, 60 de studenți și profesori (arbitri și organizatori) și 40 de voluntari. Eu le-am vorbit tinerilor despre dictaturi. Au văzut reportajul din Coreea de Nord, m-au ascultat și au întrebat, nu glumă. Cred că au reprezentat cel mai activ auditoriu. Deși foarte tineri, știau destul de multe lucruri legate de actualitatea internațională și, normal, întrebările au fost pertinente. Întâlnirea noastră a durat o oră și jumătate și ar mai fi durat, însă competiția urma că înceapă. Am fost plăcut impresionat de modul în care adolescenți de 15-16 ani știau să argumenteze, să-și susțină punctul de vedere. Astfel de oameni nu pot fi păcăliți de discursurile politicianiste și sigur vor vota în cunoștință de cauză. Cu cât vor fi mai mulți, cu atât țara va arăta mai bine. Șanse ar fi deci…

P.S. Adolescenții s-au întălnit și cu Marcel Iureș. Celebrul actor le-a ținut un scurt curs de retorică.

Cine ar pune o bombă într-o pilotă?

Săptămâna trecută, l-am întâlnit pe Marcel Iureș pentru un interviu legat de 9/11. Este un personaj interesant și-n viața de zi cu zi. Mi-a povestit cum a aflat de atacuri, cum vede el lumea după 11 septembrie. Mi-a vorbit despre relația noastră cu americanii. Mi s-a părut interesant cum a descris Iureș poporul român: ” E moale. E din puf. Te-mbraci cu el, îl dai jos… Cine ar pune o bombă într-o pilotă?”

Interviul din Telejurnal aici.

 

Sursa foto: marcel-iures.com