Tag Archives: Mihnea Motoc

Grindeanu, Cioloș și corvetele

Hotărârea fostului guvern, referitoare la achiziţia unor corvete multirol, va fi abrogată pe motiv că ar fi ilegală. Premierul Sorin Grindeanu susţine că, înainte să o adopte, cabinetul Cioloş trebuia să discute şi cu Parlamentul. În replică, fostul ministru al Apărării spune că Legislativul a fost informat, printr-o scrisoare, însă nu a dat niciun răspuns.

Drumul spre casă

Cu o zi înainte de ceremonia de pe aerodromul Borcea, TVR 1 va avea o ediție specială despre Programul multirol al Forțelor Aeriene Române. f16-primulȘtirile TVR vor difuza un reportaj de 12 minute: “Warhawks, drumul spre casă”, reportaj pe care l-am făcut împreună cu amicul Romeo Stancu (imagine) și Cristina “Woody” (ca la piloți, da? :)) ) Cristea (montaj). Invitați în emisiune vor fi Mihnea Motoc și generalul Nicolae Ciucă. Ediția specială va fi azi, de la 21,50, pe TVR1.

P.S. Sunt foarte mulți oameni care critică achiziția avioanelor revitalizate. Da, e clar că se putea mult mai bine. Un avion nou ar fi adus în primul rând offset, adică bani înapoi în economia României. Decizia ar fi trebuit luata prin 2006-2007, atunci când erau și bani pentru un astfel de program. Oamenii politici au tot amânat nejustificat și situația aviației de vânătoare devenise aproape disperată. Cum Mig-ul se apropia de final, România risca să rămână fără poliție aeriană și să piardă prestigiu, dar și miliardele pe care le-a investit de-a lungul zecilor de ani în formarea piloților. În aceste condiții, venirea F-urilor 16 este o adevărată gură de oxigen. Unii spun însă că prețul pachetului a fost prea mare. Pentru asta sunt procurori care pot verifica tranzacția.