Tag Archives: Mini Cooper S

Frumos, mic și nervos

Smaranda a fost într-o tabără de echitație undeva lângă Sibiu. MiniMini2A plecat cu trenul, însă a vrut să o iau eu. Am zis să condimentez puțin călătoria și am plecat la drum cu un Mini Cooper S Cabrio. Singura strângere de inimă a fost legată de portbagaj, însă cei 215 l (160 l cu pavilionul pliat) s-au dovedit suficienți pentru o valiză medie și un rucsac mic. Mașinuța este o poveste frumoasă: arată bine și merge într-un mare fel. Motorul are 192 de cai, direcția este foarte precisă. Mai ales atunci când iei curbele cu ceva mai multă viteză ai impresia că ești într-un cart. Locurile din spate sunt pentru copii sau pentru adulți mai mici de statură. La minusuri ar intra prețul. Mașina pe care am condus-o costă 42000 de euro. Mini Cooperul S este și destul de setos, însă uiți asta în momentul în care pleci de pe loc ca și cum ai fi aruncat de catapulta unui portavion. De asemenea, fiind un soft-top izolația fonică nu este senzațională, însă și aici poți descoperi un avantaj: auzi motorul atunci când apeși mai hotărât accelerația.  Mașina a fost atât de interesantă încât într-un weekend am făcut puțin peste 1000 de km. Mulțumesc, Alex!

 

Buburuza nărăvașă

Cei de la BMW România mi-au dat câteva zile un Mini Cooper S-ediție aniversară. Am făcut cam 500 de km cu ea. Mi-a plăcut pentru că stă foarte bine pe curbe la viteze mari, este fâșneață mai ales dacă apeși butonul sport, o parchezi aproape oriunde opresc și motocicliștii și, nu în ultimul rând, mi-a plăcut pentru că arată foarte bine. Nu mi-au placut suspensiile foarte tari. Pe piatra cubică de la Aviatorilor, rinichii mi-au ajuns sub clavicule. Finisajele cam lasă de dorit. Mă așteptam la mai puține plastice tari, în condițiile în care mașina costă o căruță de bani. Dacă aș avea câteva milioane, acest Mini Cooper S ar fi a zecea mașină a familiei.  🙂

Mulțumiri lui Alex și Ninei!