Tag Archives: Moș Crăciun

Coșmarul unui tată metalist

Smaranda i-a scris lui Moș Crăciun. Chiar nu a cerut lucruri mari. Vrea: un caiet studențesc, o tăbliță cu markere, o cutiuță pentru colecția de gume de șters, un nou penar și un cadou-surpriză. După fiecare lucru a scris “Mulțumesc”. Buuun, nimic ciudat. Ce credeți însă că a fost trecut chiar la punctul I? A cerut 5- da,da,5- afișe cu Michael Jackson!!!! Mda, nici nu știam că ascultase. Am înțeles că l-a descoperit pe artist la o colegă de clasă și…. a fost dragoste la prima ascultare. Mi-a spus că piesele preferate sunt: “They don’t care about us”, “Remember the time” și “Black or white”. A fost o mică lovitură pentru un tată mare fun Metallica, Sepultura, Pantera și tot așa.

P.S. Am crescut enorm în ochii ei când a aflat că l-am întânit pe mega-star. Aveam 20 de ani și eram reporter la Tele 7abc. Cum concertul de la București din 1996 a fost organizat de Marcel Avram (unul dintre patronii televiziunii) am putut ajunge foarte aproape de Michael. Am avut chiar o fotografie cu el. Am preferat să pun aici poza de dupa întâlnirea cu James Hetfield. Cred că mă înțelegeți…  :))

P.P.S. Pentru cei foarte serioși vreau să precizez că este vorba de o glumă. Michael Jackson a revoluționat muzica, a produs videoclipuri cu mult înaintea timpului lui. Chiar am fost bucuros că am văzut concertul din ’96 și că am avut acces în culise.

Crăciun fericit!

Sper că Moșul mă va vizita și pe mine, măcar pentru că am încercat să fac mai multe fapte bune decât răutăți. Sărbători fericite tuturor!Santa

P.S. Am ales această fotografie pentru că și armata noastră are nevoie de vizita Moșului. Nu ar fi rău să primească niște avioane multirol, transportoare blindate și elicoptere de atac. Dacă ne uităm peste gard, în Ucraina, ne dorim să ajungă Moș Crăciun și pe la Departamentul Înzestrării. Și asta cât mai repede. 🙂

sursa foto: U.S. Air Force photo by Staff Sgt. Stephen Linch

Crăciun fericit!

Moșul este deja în drum spre noi. În primul rând, sper să ne aducă sănătate, noroc și zăpadă pe pârtiile de pe Valea Prahovei, de restul încercăm să ne ocupăm singuri. mosPoate Moșul îi aduce și TVR-ului o lege de organizare mai bună, lege care să limiteze numirile politice, să permită angajarea unor manageri adevărați și să combată nepotismul. Nu, n-am băut nimic, doar sper. Știu, sunt șanse mult mai mari să câștig la Loto, deși nu joc. 🙂

Sărbători fericite tuturor!

 

Scrisoare pentru Moș Crăciun și Romica Jurca. Mai mult pentru Romica

Vă rog frumos să ne trimiteți și nouă ceva zăpadă pe pârtiile de pe Valea Prahovei. placaEste frustrant să știi că, în alte colțuri ale țării, sunt oameni care se dau bucuroși cu placa, în timp ce tu verifici weather.com și te întristezi. Doamnă Jurca, sunteți singura prezență feminină de la Meteo în care am încredere. M-ați mai ajutat și în alte situații și sper că nu mă veți lasa chiar acum când voi fi liber de Crăciun. Doamnă Jurca, vă spun sincer că în dumneavoastră mi-am pus speranța. Moș Crăciun nu mai pare de încredere. Îi cerusem să-l aducă  șef la TVR pe Rareș Bogdan. M-a amăgit și apoi, cu cinism, a făcut să nu mai fie cvorum. 🙂

În speranța că mă veți ajuta să ajung cât mai repede pe pârtie ( îmi e dor rău),

Vă mulțumesc și vă aștept la locul de fumat de la Știri. Sper că veniți cu vești bune.

Adelin

P.S. Dragă Moș Crăciun, renunț la cererea cu Rareș Bogdan. Te rog nu-l mai presa. Am văzut la tv că s-a retras și părea hotărât. Nici chiar tu nu cred că-l poți face să-și retragă retragerea.

Vizita Moșului

dans

Trei zâne: Smaranda, Natalia și Victoria

Împreună cu două prietene, Smaranda a așteptat înfrigurată venirea lui Moș Crăciun. După vreo oră de stat ca pe ace, a apărut, în sfârșit. Copiii au fost în delir, în timp ce adulții aproape că s-au spart de râs. Cel angajat printr-o agenție arăta fix ca un Moș somalez, aschilambic și cu haine cu 5-6 numere mai mari. S-a dovedit că nici nu prea știa ce să zică. Pentru câteva secunde, m-am temut că nici nu știe să citească și că va avea nevoie de un ajutor la împărțitul cadourilor. L-am judecat prea aspru. Moșul s-a descurcat până la urmă. Copiii au fost mulțumiți. Smaranda a ținut să-i recite o poezie și să-i cânte ” Jingle bells”. Victoria i-a recitat și ea o poezie. Natalia a stat tot timpul în brațele tatălui ei, speriată de Moș. În fotografie, Smaranda dansează cu Natalia și Victoria.

Prima serbare

Sma

Sma și primul Om de zăpadă din 2012

În week-end, am avut prima serbare. A fost frumos : cântece în română, engleză, germană, franceză, poezii și, normal, Moș Crăciun. La un moment dat, a venit rândul Smarandei să vorbescă cu Moșul. Așteptam cu înfrigurare să văd cum se descurcă, dacă spune poezia, dacă se încurcă sau dacă se sperie de asistență. Eram emoționat, îmi șimțeam genunchii moi și-mi treceau prin minte o mie de gânduri. Imediat după ce a luat-o în brațe, Moșul a întrebat-o:

– Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Pană atunci, nici eu și nici Maria nu am întrebat-o asta. Mi s-a părut aiurea să întreb un copil care nu are nici măcar 3 ani ce vrea să se facă… Întrebarea moșului m-a luat prin surprindere, am făcut ochii mari, extrem de curios să văd ce-i trece Smarandei prin minte. După o pauză de câteva secunde, a venit răspunsul.

– Zână! Atât a zis și a început să turuie poezia pregătită pentru întâlnirea cu Moșu’.

 

Crăciun fericit!

Sper ca Moș Crăciun să treacă pe la toată lumea! Aș vrea să-l surprind pe un astfel de fundal. 🙂

Crăciun fericit!

 

 

 

 

 

 

 

 

P.S. Dorința mi-a fost îndeplinită. Fotografia 2 a fost “tunată” de Danielul, un prieten al blogului. 🙂