Tag Archives: Moldova

Dragi moldoveni

Smaranda are 7 ani și deja și-a făcut “un caiet de discursuri”. Când l-a descoperit, Maria a zis că se cam îngroașă gluma. Mai jos e un fragment dintr-un “discurs” pe care l-am descoperit acum câteva zile.

Dragi moldoveni,

Eu sunt președintele vostru și vreau să țin un discurs. Moldova este o țară minunată, deși nu prea se poartă blugi.”

Nu m-am lămurit despre care Moldovă este vorba. Blugi am văzut și la Iași și la Chișinău. Sper să mă lămurească domnișoara “președinte”. Oricum, Maria are dreptate. Nu cred că ne va fi ușor. :)))

Fără radar

Dacă ar fi avut radar meteo, piloții elicopterului SMURD părbușit în Moldova ar fi avut O MARE ȘANSĂ. Nu am spus eu asta, ci Octavian Pita, un pilot cu mii de ore de zbor, inclusiv pe EC-135 și EC-155. De ce nu a avut aparatul un radar meteo? Pentru că nu au fost bani… Elicopterul a costat 4250000 de euro și a fost plătit din bani europeni. Cât ar mai fi costat radarul? 300000 de euro, adică sub 10%. SMURD a intrat în posesia celui mai nou EC-135, cel care înlocuiește aparatul care s-a prăbușit în lacul Siutghiol. Ghici ce? Nici ăsta nu are radar meteo…Doamne ajută!

Moldova, the land of no choice

Gata! Azi, încărcat cu pungi cu bomboane “Bucuria” pentru diverși colegi, mă voi întoarce acasă. Am gustat experiențele din Republică preț de o săptămână. Am cunoscut oameni interesanți, simpatici, dobitoci, fete frumoase, comuniști, democrați. Uneori am avut impresia că m-am întors în timp si că trăiesc în România condusă de FSN, alteori m-am simțit la Moscova. A fost frumos și interesant, dar abia aștept să-mi văd fetele. Moldova, îți doresc ceea ce îți dorești tu. Asta cu condiția ca tu să știi ce vrei!