Tag Archives: pârtii

Condiții mai proaste, prețuri mai mari

Săptămâna trecută, împreună cu Smaranda, am dat o fugă la Sinaia. Am fost pe pârtie joi și vineri. Știam la ce să mă aștept. Merg la Cota 2000 din copilărie, deci de multă vreme. Chiar și așa am fost dezamăgit. Poate și pentru că eram abia întors din Zillertal – Austria, o zonă cu ghețar, cu peste 500 de km de pârtii și 179 de cabine, gondole și scaune. Cele mai mari probleme au fost legate de accesul la pârtie. Gondola de la 1000  la 1400 de metri este stricată. Trebuie să vină nu știu ce piesă. Ca să nu plătești pe lângă cartela de o zi în Valea Soarelui și telecabina (nu poți lua un singur pass pentru toate instalațiile de pe munte), trebuie să mergi la Cota 1400 cu mașina. Drumul este plin de cratere. Deși dai cam 33 de euro pe o zi de schi, trebuie să plătești separat și parcarea. Afară ski-pass-ul îți aduce parcare gratis sau transport în comun fără alți bani. Am vrut să cumpăr cartele pentru două zile și pentru mine și pentru Smaranda. Aș fi dat 440 de lei, în loc de 490. Doamna de la casă mi-a zis însă Continue reading

Zillertal

Am fost în Austria. Am ales Zillertal, un domeniu cu 508 km de pârtii și 179 de cabine, gondole și scaune. Vreo 3 zile m-am dat cu placa în Mayrhofen. Alte 4 am fost pe ghețar, la Hintertux. M-am dat de la 3200 la 2000 de metri. A fost senzațional, mai ales după ce a nins. Schiorii au profitat de noul strat de zăpadă și nu s-au mai înghesuit pe ghețar. Eee, și așa a început adevărata distracție. Am avut parte de soare și de pârtii superbe și libere. La un moment dat, pe o pârtie de 5 km ( de la 3000 m la 2000m) am fost maximum 40 de oameni. Nu are rost să mai vorbesc despre prețul cartelei. Dacă țin cont de servicii, este muuuult sub cel de pe amărâtele de pârtii de pe Valea Prahovei. “Floare albastră, floare albastră! Totuși este trist în lume…” :))

P.S. Am uitat să vă spun că m-am dat cu placa 134,1 km. În 7 zile. Cam bine, zic.

Zăpadă de primăvară

Pârtiile de la Cota 2000 (Sinaia) arată acum mult mai bine decât au arătat în decembrie sau ianuarie. 1400A nins puternic în ultimele două zile și stratul este de 20-30 de centimetri. Se poate schia și de la 2000 la 1400. Astazi a fost ceață, mai ales după ora 13. Cum am fost pe pârtie la 9,45, am putut însă profita de zăpada senzațională. 🙂

 

 

ceata Sinaiagondola

Scrisoare pentru Moș Crăciun și Romica Jurca. Mai mult pentru Romica

Vă rog frumos să ne trimiteți și nouă ceva zăpadă pe pârtiile de pe Valea Prahovei. placaEste frustrant să știi că, în alte colțuri ale țării, sunt oameni care se dau bucuroși cu placa, în timp ce tu verifici weather.com și te întristezi. Doamnă Jurca, sunteți singura prezență feminină de la Meteo în care am încredere. M-ați mai ajutat și în alte situații și sper că nu mă veți lasa chiar acum când voi fi liber de Crăciun. Doamnă Jurca, vă spun sincer că în dumneavoastră mi-am pus speranța. Moș Crăciun nu mai pare de încredere. Îi cerusem să-l aducă  șef la TVR pe Rareș Bogdan. M-a amăgit și apoi, cu cinism, a făcut să nu mai fie cvorum. 🙂

În speranța că mă veți ajuta să ajung cât mai repede pe pârtie ( îmi e dor rău),

Vă mulțumesc și vă aștept la locul de fumat de la Știri. Sper că veniți cu vești bune.

Adelin

P.S. Dragă Moș Crăciun, renunț la cererea cu Rareș Bogdan. Te rog nu-l mai presa. Am văzut la tv că s-a retras și părea hotărât. Nici chiar tu nu cred că-l poți face să-și retragă retragerea.

2011

A început și 2011. Am vrut să pornesc cu dreptul, să mă dau cu placa în prima zi a anului. Un băiat amabil de la salvamont m-a avertizat că pe Clăbucet nu se schiază decât de la jumătate. Sus erau pietre și gheață. Sub teleferic aceeași poveste. Pârtia Cocoșul era și ea închisă. Deși noaptea temperaturile au fost negative, tunurile de zăpadă de pe Clăbucet nu au fost pornite. M-am dat de vreo 3 ori, printre sănii și pantofari și am plecat… Turism mioritic de tot căcatul!

La mulți ani, doamnă Udrea!