Tag Archives: paznici

“Badigard” la oi m-aș duce…

Titlul este luat dintr-o scenetă mai veche a celor de la Divertis și cred că descrie cel mai bine ceea ce urmează să vă povestesc. Pe la 4 dimineața, am mers la Camera de gardă a spitalului Grigore Alexandrescu. Smaranda a avut o indigestie: vărsase și se plângea că o doare tare burta. În camera de gardă, înaintea noastră, era o singură familie cu un băiețel de vreo 3 ani. La câteva minute după ce micuțul a fost dus în cabinet pentru consult, un bărbat de vreo 35 de ani, ras în cap, mic de statură, dar cu conformație de rugbist a intrat în încăpere. Cu o privire tulbure și cu un mers legănat, individul a intrat direct în camera medicilor. scorsezeMi s-a părut ciudat, însă m-am gândit că e părintele vreunui copil internat. După câteva zeci de secunde, mama băiețelului a ieșit speriată. Copilul era pe jumătate dezbrăcat. I-a spus soțului că un ciudat a intrat peste medici și nu vrea să mai plece. Am început să îi căutăm pe paznicii spitalului. Unul moțăia pe un scaun, într-un colț mai prost luminat, la doar câțiva metri de cabinet. Cel de-al doilea era pe un alt hol și se holba tâmp la un televizor deschis pe Disney Channel. Angajații Scorseze nu prea înțelegeau ce se întâmplă. Continue reading

Polemizând cu un bădigard

Nu sunt în cea mai bună perioadă. Am luat un virus adus de Smaranda de la grădiniță și sunt în câteva zile de medical. Sma a avut și ea aproape 40 de grade și, ca și cum nu ar fi fost suficient, îl am și pe tata internat pentru o minoră intervenție chirurgicală. floreascaDa, nu e nici cea mai neagră perioadă, dar nici cea mai roz. În aceste condiții, ieri seară, încărcat cu mâncare, suc și fructe, am mers la Floreasca să-l văd câteva minute pe tata. Programul de vizită se termină la ora 20. Eram bucuros că era 19 și 50. Nu doream să parlamentez cu paznicii și chiar urăsc să dau șperț.

– Unde mergi?, m-a interpelat un plăvan pe un coridor de la urgențe. Avea vreo 40 de ani. Burta i se revărsa peste centură. Stătea răscrăcănat și mă sfredelea cu niște ochi mici, plantați aproape-n mijlocul unei fețe lombroziene, fix ca două bomboane pe colivă.

– Merg la ortopedie. Îl am pe tata internat. Oricum, am văzut afișul și mai am 10 minute, timp berechet să las astea și să plec.

– Băăă, nu că acu’ chiar mă enervezi. Tată, dacă-mi mai zici așa, chiar nu te mai las! Înțelegi, tată?, s-a rățoit malacul.

– Mă scuzați, dar nu cred că sunteți tatăl meu. V-am zis că tata e internat la ortopedie, am replicat cu o privire senină.

Lumea din jur a început să chicotească, lucru care l-a înfuriat și mai tare pe străjer. Pe un ton ridicat, a continuat să-mi explice ca la 19,45 se închide de fapt spitalul. Văzând că nu o scot la capăt, am profitat de o pauză de respirație și l-am întrebat:

– Așa e că te cam încurcă serviciul?

– Ăăăă, nu. Cum adică?

L-am lăsat pe gânduri și mi-am văzut de treabă. Aș vrea să-i mulțumesc. Discuția cu el a fost singura pată de culoare într-o zi plină de Nurofen, febră, orteze, indici de coagulare. 🙂