Tag Archives: Pink Floyd

Sunetul mai tare!

Când merge cu mașina mea, Sma ascultă rock de mai toate felurile, mai puțin metale foarte grele. Cea mai thrash trupă este Metallica. În rest, digeră foarte bine Pink Floyd, Deep Purple, Nirvana și Rammstein. Are însă legături și cu muzica mai zbuciumată de pe la noi. Am observat că îi place foarte mult Vița de vie. Rar se întâmplă să mergem undeva și să nu vrea să-l audă pe Despot. Și nu trebuie doar să ascultăm, ci și să cântăm împreună… “Bagă sunetul mai tare dacă vrei să te combini/ Bagă-ți capu’-n difuzoare, bagă-ți capu’-n vecini/ Sunetul mai tare să se-audă peste tot/ Să se-audă din mașină dacă stai la stop.

Mai jos un clip publicitar fix în aceeași notă: “Daddy cool. Thanks to BMW ConnectedDrive“.

The Wall

zidul

De ziua mea, un prieten foarte bun mi-a făcut cadou un bilet la concertul lui Roger Waters. rogerzidul1Ieri, pe la 19, împreună cu niște prieteni, m-am așezat la coada de la intrarea dinspre Splai. Spre surprinderea mea, în ciuda proastei organizări,  totul a mers relativ repede, poate doar datorită bunului-simț al spectatorilor. La coadă m-am întâlnit și cu amicul Tudor Chirilă. Eu aveam bilet la tribună, însă am vrut să stau cu prietenii mei la Golden. Deși biletul meu costa dublu, oamenii de ordine mi-au zis că nu am voie. În tribună, fix lângă mine, am descoperit că stătea chiar dentistul meu. Spectacolul a fost impresionant: proiecții urișe, grafică, lasere, lumini, efecte speciale. Sonorizarea a fost de vis, aveai impresia că asculți un CD. Waters se ține bine la cei aproape 70 de ani. A impresionat asistența vorbind destul de mult în română. Un singur regret: aș fi vrut să se simtă ceva mai mult prezența celor 50000 de spectatori. Oricum, a fost un eveniment pe care mă bucur că nu l-am ratat!