Tag Archives: Ploiești

Un portbagaj de flori

Am fost invitat să le vorbesc elevilor de la Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești. Amfiteatrul a fost plin, în primele rânduri fiind chiar și câțiva elevi din clasa a cincea. CaragialeLe-am povestit despre Coreea de Nord, despre România de dinainte de ’89 și i-am sfătuit să încerce să afle cât mai multe despre trecut. De ce? Simplu, ca să nu repete greșelile părinților și bunicilor noștri. Elevii au văzut și reportajul meu de la Phenian. Au urmat zeci de întrebări.  O fetiță din clasa a cincea a vrut să afle cum reușesc dictatorii să pună mâna pe diverse țări? Profitând de neatenția cetățenilor și de faptul că oamenii uită ușor trecutul, am încercat eu un răspuns. Caragiale 1La sfârșit, după ce am primit foarte multe flori, m-am simțit un mic Kim Jong-un. Smaranda și Maria s-au bucurat de ele și vă mulțumesc!

P.S.

Cu o zi înainte, la Brașov, le-am vorbit purtătorilor de cuvânt de la ISU și Ambulanță. Un pompier m-a rugat să numesc 3 persoane publice pe care le prețuiesc pentru discurs. I-am amintit pe CTP, Cătălin Tolontan și pe Andrei Pleșu. Numele redactorului-șef al Gazetei Sporturilor a produs rumoare. Tolo a scris foarte mult despre Colectiv, ISU, sponsorizări, pompieri. Ulterior, când cineva m-a întrebat când m-am temut cel mai mult, am spus că atunci când am mărturisit că-l apreciez pe Tolontan într-o sală plină cu pompieri. Au gustat gluma, dovedind că au și umor, nu doar curajul de a intra în flăcări.:)

Mai avem șanse

Am fost invitat la Forumul Național de Dezbateri Academice pentru Elevi. ploiestiIuresAnul acesta finala a avut loc în Aula Universității de Petrol și Gaze din Ploiești. Au participat peste 180 de elevi de liceu din toată țara, 60 de studenți și profesori (arbitri și organizatori) și 40 de voluntari. Eu le-am vorbit tinerilor despre dictaturi. Au văzut reportajul din Coreea de Nord, m-au ascultat și au întrebat, nu glumă. Cred că au reprezentat cel mai activ auditoriu. Deși foarte tineri, știau destul de multe lucruri legate de actualitatea internațională și, normal, întrebările au fost pertinente. Întâlnirea noastră a durat o oră și jumătate și ar mai fi durat, însă competiția urma că înceapă. Am fost plăcut impresionat de modul în care adolescenți de 15-16 ani știau să argumenteze, să-și susțină punctul de vedere. Astfel de oameni nu pot fi păcăliți de discursurile politicianiste și sigur vor vota în cunoștință de cauză. Cu cât vor fi mai mulți, cu atât țara va arăta mai bine. Șanse ar fi deci…

P.S. Adolescenții s-au întălnit și cu Marcel Iureș. Celebrul actor le-a ținut un scurt curs de retorică.