Tag Archives: Pulitzer

Spotlight

Am avut parte de un tur al redacției The Boston Globe. Ghid mi-a fost chiar Mike Rezendes, reporter al secției de anchete speciale “Spotlight”. Mike a luat un Pulitzer pentru reportajele care au demascat modul în care Biserica Catolică  îngroapă abuzurile sexuale ale unor preoți. Povestea anchetei The Boston Globe a fost spusă în “Spotlight”, Boston1SpotlightRuffaloRezendesEu si Mikefilm premiat cu Oscar, film în care Mark Ruffalo l-a interpretat pe Rezendes. Cum l-am întâlnit pe celebrul reporter de la The Globe? I-am trimis un email în care i-am vorbit despre bursa la care sunt și am atașat și cv-ul. Am fost uimit să primesc în doar câteva ore un răspuns afirmativ. Ieri, Mike a venit să mă ia de la intrarea în sediul ziarului. Mi-a arătat redacția si m-a prezentat colegilor din secția de anchete speciale. Spotlight are acum 6 reporteri, față de 4 câți erau în timpul investigației premiate cu Pulitzer. Subiectele de azi nu sunt mai puțin importante. Mike mi-a povestit despre cazul unor schizofrenici care au fost uciși de paznicii stabilimentului în care erau internați. Reportajele lui au fost urmate de o anchetăa autorităților, iar gardienii așteptă procesul. Mike lucrează acum la un material care vizează întreg sistemul de sănătate american, sistem care nu le oferă mai nimic celor cu boli psihice. Am stat cu celebrul reporter al The Boston Globe peste o oră. Mike m-a invitat la masă în cantina ziarului, loc în care chiar s-au filmat câteva scene din film. Din motive legate de taxe, producătorii “Spotlight” au turnat la sediul din Boston doar 20 % din scene.  Cel mai mult au filmat în Toronto unde au refăcut practic redacția. Înainte să înceapă fimările, Mark Ruffalo a stat o săptămână cu Mike și l-a însoțit peste tot. S-a uitat chiar prin însemnările mai vechi ale reporterului. Rezendes a mers și el pe platou și a văzut cum regizorul și actorii îi spun povestea. Acum, după ce “Spotlight” a luat Oscarul, în cafeneaua ziarului, Mike se uită la mine, zâmbește, și-mi spune că e mulțumit de ceea ce a ieșit. Ar fi o singură problemă. Hollywoodul l-a transformat într-un star internațional. Primește cam 20-30 de cereri de interviu pe zi. Marile Universități se înghesuie să-l invite la conferinte. Tocmai a vorbit pentru cei de la Harvard și, în scurt timp, va face același lucru la Santiago de Chile. L-am întrebat de ce a acceptat să ne vedem, în condițiile în care este asaltat de toată lumea. Mi-a spus că i-a plăcut ideea. De altfel m-a tot întrebat despre Coreea de Nord. Am promis că-i voi trimite reportajul meu subtitrat în engleză. Nu știu dacă-l voi revedea prea curând pe Mike. S-ar putea foarte bine sa nu ne revedem niciodată. Știu sigur însă că nu voi uita întâlnirea cu un jurnalist extraordinar, un om care continuă să-și facă meseria de reporter și după ce a luat un Pulitzer și a devenit celebru. Nu s-a bătut și nici nu se va bate pentru un post călduț de șef, așa cum ar fi făcut alții. Keep up with the good work, Mike!

Boston Herald

Am vizitat al doilea ziar ca importanță din Boston. Boston Herald herald Pulitzereste unul dintre cele mai vechi din Statele Unite ale Americii. A apărut prin 1846. Are o poveste interesantă. A avut jurnaliști foarte buni și a câștigat 8 premii Pulitzer. A fost cumpărat în 1981 de Rupert Murdoch. Australianul l-a transformat în tabloid și l-a vândut și el prin 1994. În prezent, Herald vinde peste 95000 de ziare în weekend și cam 75000 în timpul săptămânii. Boston Herald are și un radio care emite doar pe net. În redacție sunt în jur de 20 de reporteri și editorialiști.

P.S. Prima fotografie a fost făcută de Stanley Forman și a câștigat un Pulitzer în 1976. Foarte tare e că Forman mai luase un Pulitzer și în anul anterior.

Boston HeraldHerald