Tag Archives: religie

Când Biserica devine o firmă de lobby…

Se discută mult și cu patos despre orele de religie din programa școlară. Eu am făcut primele 8 clase pe vremea comuniștilor, dar cred în Dumnezeu, mă închin, știu “Tatăl nostru”. Au avut grijă de asta bunicii și părinții mei. Nu sunt deci împotriva orelor de religie. catedralaMi se pare normal însă ca oamenii să poată alege. Da, CCR are dreptate, nu trebuie să facă cerere cei care nu vor, ci aceia care doresc. România a cunoscut aproape jumătate de secol demența unui regim care le spunea oamenilor ce să facă, cum să se îmbrace, ce să mănânce…În aceste condiții, dreptul de a lege trebuie să fie sacrosanct. Mă surprinde modul în care Biserica a ales să impună Religia în programa școlară. O face fix ca o firmă de lobby: cu campanii de proporții, cu vectori de imagine muzicieni, actori, scriitori sau jurnaliști. Din nefericire, nu am văzut atâtea energii consumate pentru a salva copiii orfani sau loviți de cancer, bătrânii care zac prin cămine dezolante, familiile sărace. Nu am auzit ca Biserica să facă spoturi prin care să susțină construirea unor spitale, biblioteci, școli. Nu, Biserica a apăsat la maximum pedala de accelerație doar pentru ridicare unei catedrale (indecent de mare pentru o țară săracă) și pentru susținerea cursului de religie. În rest, am văzut că Patriarhia este preocupată să-și dezvolte trustul de presă, preoții au cote fixe la vânzarea de reviste religioase, lumânări, vin și așa mai departe. Mă tem că BOR începe să arate a corporație, iar patriarhul se apropie din ce în ce mai mult de un CEO. Eu, un mirean, nu prea mai înțeleg unde mai sunt oamenii și Dumnezeu în această ecuație…Norocul nostru este că Dumnezeu ne aude și atunci când ne rugăm din deșertul afgan, nu doar din Catedrala Mântuirii Neamului.

sursa foto: adevarul.ro