Tag Archives: Servicii secrete

Sub acoperire, la pompieri

Va spun sincer că nu am scris nimic despre “dezvăluirea” lui Robert pentru că nu mi-a venit să cred. Am zis să mai treacă timpul, am citit ce au scris alții ( Cristoiu, CTP, Tolontan, PAH etc.). livret TurcescuA fost Robert acoperit? Poate la pompieri… Cel puțin asta rezultă din “documentele” prezentate. Livret militar (autentic, nu falsificat grosier) au toți cei aflați în rezervă, cei care au făcut armata și nu geimșii bonzi autohtoni. De ce atunci tot delirul patetico-mistic? Poate că e o perdea de fum, o manevră menită să distragă atenția de la alte probleme serioase. Ce l-a mânat pe Robert în luptă? Poate a fost șantajat, poate a fost plătit, poate a făcut-o din convingere… Vom afla sau nu… A făcut “dezvăluirea” rău presei, serviciilor, MApN? Analiștii “severi, dar duri” spun răspicat DA. Eu nu aș fi așa de categoric. Și presa și serviciile și armata vor supraviețui fără probleme. Va mai avea Robert credibilitate? Teoretic, nu. Practic, depinde de ce va fi după “confesiune”. Foarte probabil să existe și actul doi.

sursa foto:paginademedia.ro

Israelul îngrijorat de apropierea Turciei de Iran

Israelul se teme ca nu cumva Turcia să-l vândă Iranului. Potrivit unui site de analiză militară israelian, autoritățile de la Ierusalim sunt îngrijorate de noul acord de cooperare dintre serviciile secrete turcești și iraniene având ca obiect separatiștii kurzi. Israelul se teme că în acest mod iranienii vor afla și o parte din secretele sale militare, secrete pe care turcii le cunosc bine. Mai mult, se pare că noul șef al serviciilor secrete din Turcia este un mare admirator al Iranului. Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak a declarat că : “nominalizarea în această funcție a lui Hakan Fidan ne îngrijorează”. Și când te gândești că până de curând Turcia și Israelul erau aliați de nădejde, aveau anual exerciții militare în comun și se sprijineau în lupta antiteroristă…

America, lagărul democrației

Washington Post dă lumii o nouă probă de jurnalism! După doi ani de investigații, câteva zeci de ziariști ai prestigiosului cotidian au făcut o radiografie a uriașei mașinării de luptă antiteroristă a Statelor Unite. Iată câteva cifre uluitoare:

*1271 de organizații și 1931 de companii private sunt implicate în acest “război”;

*850000 de americani au acces la informații secrete;

* 51 de organizații federale se ocupă doar de verificarea operațiunilor financiare ale teroriștilor;

* serviciile secrete americane livrează anual 50.000 de rapoarte;

*bugetul comunității de informații a fost în 2009 de 75 de miliarde de dolari;

* NSA interceptează zilnic 1,7 miliarde de emailuri și apeluri telefonice;

Îmi spune și mie cineva unde dracului mai este libertatea în această democrație?

Harta sediilor Serviciilor speciale din Statele Unite ale Americii.