Tag Archives: UE

Ocean Shield

Așa se numește misiunea anti-piraterie a NATO din largul coastelor somaleze. Nave și avioane ale Alianței sunt în zonă de prin 2008 și au cam făcut minuni. daneziÎn ultimii ani nu am mai auzit de pirații somalezi. 2012 a fost anul cu cele mai multe atacuri. Sute de oameni săraci înarmați cu AK-47 și folosind niște bărci amărâte au reușit atunci să producă economiei mondiale o gaură de …7 miliarde de dolari!!! Acum situația este alta în Golful Aden. NATO și UE chiar au reușit să facă ceva.
foto&video © NATO
Mai jos puteți urmari un reportaj al NATO Channel despre un avion de supraveghere al Forțelor Aeriene Daneze. Aeronava a survolat zonele cu probleme și a strâns peste 1100 de ore de zbor.

Îmi pare rău pentru Brexit

Primul impuls este să spui că aroganța i-a scos pe britanici din UE. Ca să te răzbuni, te gândești că și ei vor plăti suficient, că Scoția s-ar putea cere afară și, de ce nu, UKpoate chiar și irlandezii vor avea referendumul lor. Plin de năduf, îți dorești ca centrul de greutate financiar să se mute imediat de la Londra la Frankfurt. Da, vor suferi aroganții ăștia, îți zici, încercând să te răcorești. Îți aduci însă aminte că-n coasta ta stă Putin, individul ăla care a trimis omuleții verzi în Crimeea, tipul acela pentru care Dreptul internațional și tratatele sunt glume proaste… Mda, atunci realizezi că la Bruxelles ai pierdut un prieten care nu se lăsa prostit de Rusia. Nu l-ai pierdut din NATO, însă el nu mai poate influența balanța atunci când se discută sancțiunile economice pentru vecinul agresiv de la Est. Îhî, cam greu acum să convingi Berlinul să nu se sărute (franțuzește) cu Moscova. Beschissen…

foto © 123rf.com

România NU e codașa Europei*

Autoritățile de la București au hotărât să trimită în Grecia 70 de polițiști de frontieră, StefancelMarecâteva mașini și două nave pentru patrule pe mare.  Această ofertă clasează România pe locul 3 în UE, după Germania și Franța. Nu e puțin lucru în condițiile în care țări cu economii mult mai puternice preferă să nu se agite. Mai jos e știrea din Telejurnal.

foto © Romanian Military

P.S. Premierul bulgar a anunțat că țara sa a depășit România la toate capitolele. <Pentru că fudulia și prostia/ Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus BORISOV.> Marin Sorescu adaptat realităților cu ceafă ceva mai groasă. :)))

P.P.S. Ideea materialului nu este că România e o stea și Bulgaria e praf. Nu. Am arătat doar că Bucureștiul face eforturi pentru a ajuta în problema fluxului de refugiați, iar contribuția e mai mare decât a unor state puternice din UE. Borisov era menționat doar pentru amuzament. Nu poți să nu râzi când vezi un politician necioplit și acuzat de corpuție cum se laudă cu succesele sale închipuite. Și asta nu înseamnă că nu avem și noi destui Borisov…

(*) Din nefericire nu e însă nici fruntașă…

Criză umanitară

Războaiele din Siria și Irak ar putea provoca o adevărată criză umanitară și în Europa. refugiatiNumărul refugiaților este din ce în ce mai mare. Doar în primele 6 luni, de pe mare au venit în UE peste un sfert de milion de imigranți. Acestea sunt cifrele celor de la UNHCR. Cine știe care este numărul real…Cele mai încercate țări sunt Grecia și Italia. Amănunte în știrea din Telejurnal.

sursa foto: YANNIS BEHRAKIS/REUTERS

Grupare teroristă

Aripa militară a Hezbollah este considerată grupare teroristă de toate țările UE. Asta s-a decis azi, la Bruxelles. Este clar că Europa a făcut această mișcare la presiunea extraordinară exercitată de Israel și Statele Unite.

Fadlallah copyÎnca de anul trecut, imediat după atacul de la Burgas-Bulgaria, israelienii s-au străduit să convingă țările europene că a atacul a fost organizat de Hezbollah. E de urmărit ce se va întâmpla pe continent după decizia de azi. Până acum, agenții mișcării șiite libaneze foloseau Europa mai mult pentru a produce bani. Serviciile secrete europene erau oarecum mulțumite: puteau să-i urmărească pe oamenii Hezbollahului și nu aveau atentate pe continent. Până la decizia de azi, Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu) era considerat organizație teroristă de Israel, Statele Unite, Australia, Marea Britanie și Olanda. Bazele grupării șiite au fost puse de Iran, însă și Damascul a sprijinit de-a lungul timpului mișcarea. În 2008, în Liban, l-am intervievat pe ayatollahul Mohamad Fadlallah, liderul spiritual al Hezbollah și unul dintre cei mai respectați clerici șiiți. In 1985, ayatollahul a scăpat dintr-un atac cu mașină capcană, atac pus la cale de CIA. Fadlallah a murit în 2010, în urma unei hemoragii interne.

Rupți în … steag

Este clar că situația în UE nu e tocmai în regulă. Grecia este mai mult decât îndatorată. Spania, Portugalia, Italia nu se simt nici ele prea bine. Vă gândiți că ăsta a fost mesajul celui care a atârnat drapelul ferfeniță. Mă tem că trebuie să vă dezamăgesc. Cred că a fost vorba doar un indolent. Fotografia a fost făcută pe plajă la 2 Mai, la o pescărie.