Tag Archives: viscol

La zăpadă

După aproape 20 de ani de știri m-am cam obișnuit. Când aud de coduri, zăpadă și vânt, îmi iau și echipamentul de schi pentru că sigur prind niște transmisiuni de pe coclauri. A fost mai ușor anul acesta, am transmis de la Urziceni, de pe DN2. Drumul a fost blocat vreo 8 ore și acolo se strânseseră câteva sute mașini. Cei mai mulți dintre șoferi au fost decenți, și-au dat seama că nu cei 5 polițiștii hotârâseră închiderea circulației. AdelinAu fost însă și destui “curajoși” care și-au vărsat nervii pe cei de la rutieră. Deși de aproape două decenii văd astfel de scene, tot nu m-am obișnuit cu inconștiența unor concetățeni. În ciuda codului roșu din Buzău, șoferul unei bătrâne Dacii era nervos că polițiștii nu-l lasă să treacă. Mașina nu avea nici instalație de dezaburire și pe bancheta din spate erau 3 copii, cel mai mic având un an și ceva. Bomboana de pe colivă a reprezentat-o o doamnă în vârstă care vorbea afectat și cu un puternic accent franțuzesc. Femeia s-a vrut ironică și i-a întrebat pe polițiști dacă acolo e St. Mortiz. I-am răspuns eu că nu e și că dovada o reprezintă prețul cafelei: la Lukoil-ul din colț era 1 leu și nu 5-6 euro cât e la St. Mortiz. N-aș vrea să uit doi șoferi cu foarte puține circumvoluțiuni, dar cu piciorul greu. La dus am întâlnit o dubă de Suceava care merge cu 70-80 de km/h și a depășit într-o curbă strânsă vreo două tiruri. La întoarcere am fost depășiți în mare viteză de…un ditamai autocarul. Noi mergeam cu un 4×4 și aveam 50-60 de km/h… În sfârșit, bine că a trecut.

sursa foto: Relu Calotă