Tag Archives: vot

Smaranda și “votul multiplu”

Smaranda m-a întrebat zilele trecute cine are dreptul să voteze pentru noul președinte. desenSMADupă ce i-am explicat cum e cu majoratorul, a început să calculeze câți ani mai are până va vota. Din cauza programului nostru, a intrat ieri de mai multe ori într-o cabină de vot. Sma a “votat” prima dată cu bona. Ulterior, Maria a luat-o și ea la vot. Seara, în drum spre casă, a întrebat-o pe Maria:

– Adelin o fi votat?

– Cred că da, de ce?

– Sper să nu merg și cu el. Am obosit să tot merg la vot…

Așa a învățat Sma că democrația consumă timp și energie. Puțin mai târziu va vedea și că merită efortul! 🙂

P.S. Desenul îi apaține, normal, Smarandei.

Împreună pentru fiecare

Indiferent de buget și cifră de afaceri, nicio companie nu este MARE până nu se implică serios în viața cetății. Întotdeauna când iei, trebuie să te gândești serios să dai și înapoi. Da, poate că în România și gradul de implicare socială în cazul marilor agenți economici este încă departe ceea ce se întâmplă-n vest. Există însă semne bune. ImpreunapentrufiecareUnul ar fi Rompetrol. Sub sloganul ” Energia vine din suflet  “, compania a donat aparatură de sute de mii de dolari unor spitale, a semnat un parteneriat cu SMURD, a ajutat cu bani diverse ONG-uri. In doar 4 ani, Rompetrol a acordat granturi de 1 milion de dolari și a sprijinit punerea-n practică a peste 70 de proiecte din domeniul sănătății și al protecției mediului. Nu e puțin, însă e clar că se poate și mai bine, așa că, în al cincilea an al campaniei “Împreună pentru fiecare “, Rompetrol a mai înființat o categorie pentru care oferă sprijin, categoria inovație în sănătate și mediu. Anul acesta pentru proiecte educaționale sunt disponibili 15000 de lei, 45000 pentru renovarea unor policlinici sau spitale, iar pentru inovație în sănătate și mediu a fost fixat un buget de 100000 de lei. Pe site-ul campaniei, au fost înscrise 218 proiecte: de la renovarea și dotarea unor cabinetele școlare și până la înființarea unui centru de reabilitare respiratorie. Un juriu stabilit de Rompetrol a evaluat toate aceste proiecte și a dat note de la 1 la 5. Voturile date de oameni reprezintă însă un sfert din nota finală. Vă rog deci să intrați aici ca să vedeți lista cu cele 37 de programele intrate în finală. Voi reveni cu proiectele care m-au impresionat.

Moldova reală

Moldova nu înseamnă Chișinău, nu înseamnă oraș, infrastructură, servicii. Adevărata Moldovă este la țară: cu drumuri desfundate, cu budă săpată în spatele casei, cu spălat la lighean. Peste 60 la sută dintre cetățenii republicii trăiesc în aceste condiții. Un reportaj despre cum s-a votat la țară găsiți aici.