Tag Archives: Warhawks

În direct din Baza Aeriană 86

Am transmis pentru Telejurnal venirea celor 3 avioane F-16. Băieții au plecat dimineață din Portugalia, au alimentat în Baza Aviano (Italia) și au aterizat la Borcea în jurul ore 16,30. Transmisiunea în direct din Telejurnalul de 20 a avut o întârziere de 1 oră. De ce? Pentru că s-a prelungit conferința de presă a lui Liviu Dragnea. Nu ne-am lăsat și, într-un final glorios, am transmis. 🙂

Încă 3 F-16

Băieții din escadrila 53 Warhawks sunt în Monte Real, Portugalia. Ei vor aduce acasă încă 3 avioane F-16. Aparatele vor ajunge în țară peste 2 zile. Ultimele 3 F-uri vor veni în primăvară, iar escadrila va fi operaționalizată în 2018. Piloții de F-16 vor începe atunci și misiunile de poliție aeriană. Ministrul Apărării a anunțat deja că România va cumpăra a doua escadrilă. Problema e că nu prea se mai găsesc F-16 MLU. Dacă România ar cumpăra de la americani variante mult mai vechi, ar dura mult prea mult aducerea aparatelor la standardul primei escadrile : MLU 5.2. Cum ar fi ca guvernul să se trezească și să cumpere încă 24 de F-16 V (ultima generație) noi pentru care Lockheed Martin să facă și un offset civilizat? Ar fi ca în Polonia unde politicienii au fost mult mai deștepti și mai patrioți: au cumpărat 48 de F16 Block 50-52 noi pentru care au plătit aproape 4 miliarde de dolari. Din contractele de offset au scos însă peste 6 miliarde de dolari. Cam așa se fac afacerile.

Oricum, nu trebuie să uităm că România are nevoie de 36-48 de F-uri 16. Mai e mult până departe…

Povestea primelor F-16

Am fost la Târgu Mureș la o conferință despre programul F-16 al RoAF. Au fost invitați doi piloți foarte buni :  Adi Motorga, comandantul escadrilei de miki-si-adiadeMig 21 Lancer de la Luna și Cătălin Micloș, comandantul escadrile de F-16. A vorbit și Mircea Dușa, cel în mandatul căruia s-a semnat contractul pentru primele 12 F-16. Eu am spus câteva vorbe despre cum au ratat politicienii români o bună afacere în 2006-2008. Atunci erau bani și România ar fi putut cumpăra un multirol nou (chiar F-16 block 52) care să vină cu un contract serios de offset.  Am dat exemplul Poloniei, țară care a plătit peste 3 miliarde pentru 48 de F-16 block 52 și care a primit din offset peste 6 miliarde de dolari. Cam da…Oricum, măcar acum decidenții ar trebui să se trezească și să cumpere încă 36 de aparate. De asemenea, trebuie alocate fondurile care să îi ajute pe piloți să zboare mult, altfel statul a aruncat pe geam sute de milioane de euro. Baftă, Warhawks! Baftă și piloților de MIG 21 Lancer!  Tot ei vor duce greul până la operaționalizarea escadrilei de F-16, undeva prin 2018. 🙂

P.S. Înainte de conferință am fost invitați la emisiunea Gabrielei Pîncă de la Radio Târgu Mureș. Mulțumesc, Ovidiu!

foto © Grávuly Vilmos Szilárd

WARHAWKS – drumul spre casă

Reportajul legat de venirea primelor F-16 ale RoAF este mai jos.

Montaj: Mirela “Woody” Cristea

Imagine: Romeo Stancu

P.S. Sunt foarte mulți oameni care critică achiziția avioanelor revitalizate. Da, e clar că se putea mult mai bine. Un avion nou ar fi adus în primul rând offset, adică bani înapoi în economia României. Decizia ar fi trebuit luata prin 2006-2007, atunci când erau și bani pentru un astfel de program. Oamenii politici au tot amânat nejustificat și situația aviației de vânătoare devenise aproape disperată. Cum Mig-ul se apropia de final, România risca să rămână fără poliție aeriană și să piardă prestigiu, dar și miliardele pe care le-a investit de-a lungul zecilor de ani în formarea piloților. În aceste condiții, venirea F-urilor 16 este o adevărată gură de oxigen. Unii spun însă că prețul pachetului a fost prea mare. Pentru asta sunt procurori care pot verifica tranzacția.

Drumul spre casă

Cu o zi înainte de ceremonia de pe aerodromul Borcea, TVR 1 va avea o ediție specială despre Programul multirol al Forțelor Aeriene Române. f16-primulȘtirile TVR vor difuza un reportaj de 12 minute: “Warhawks, drumul spre casă”, reportaj pe care l-am făcut împreună cu amicul Romeo Stancu (imagine) și Cristina “Woody” (ca la piloți, da? :)) ) Cristea (montaj). Invitați în emisiune vor fi Mihnea Motoc și generalul Nicolae Ciucă. Ediția specială va fi azi, de la 21,50, pe TVR1.