Tag Archives: ziar

Boston Herald

Am vizitat al doilea ziar ca importanță din Boston. Boston Herald herald Pulitzereste unul dintre cele mai vechi din Statele Unite ale Americii. A apărut prin 1846. Are o poveste interesantă. A avut jurnaliști foarte buni și a câștigat 8 premii Pulitzer. A fost cumpărat în 1981 de Rupert Murdoch. Australianul l-a transformat în tabloid și l-a vândut și el prin 1994. În prezent, Herald vinde peste 95000 de ziare în weekend și cam 75000 în timpul săptămânii. Boston Herald are și un radio care emite doar pe net. În redacție sunt în jur de 20 de reporteri și editorialiști.

P.S. Prima fotografie a fost făcută de Stanley Forman și a câștigat un Pulitzer în 1976. Foarte tare e că Forman mai luase un Pulitzer și în anul anterior.

Boston HeraldHerald

 

La The Washington Post

Îmi place meseria de reporter pentru că mă ajută să văd lucruri extraordinare: am intervievat laureați de Nobel, teroriști, foști șefi ai CIA sau NSA, am zburat cu supersonicele, am băut cafea cu Valentino Rossi.  Normal că și aici în DC am parte de lucruri interesante. wpost 3Am văzut ieri cum conducerea editorială a The Washington Post pune-n pagină următorul număr al celebrului ziar. Clar că s-a vorbit și despre Donald Trump, însă nu pot să dau din “casă”. :)) Oricum, trebuie să vă spun că sunt două sedințe de sumar: la 9,30 și la 16,30. Participă 13 oameni, editori și respondabili de pagină. Cei de la WP s-au mutat în noua redacție în decembrie anul trecut. Birourile au în total peste 22000 de metri pătrați. La știri lucrează 720 de oameni, cu 200 mai mulți decât erau în momentul în care Jeff Bezos (Amazon) a preluat ziarul. Noua conducere a WP a dezvoltat mult partea de internet și în redacție au apărut 4 studiouri de televiziune de unde se transmite zilnic. Chiar dacă internetul pare să fie viitorul, două treimi din venituri încă vin din vânzările ediției tipărite.

WPostwpost 4

Scuze tardive și doar în particular

Vă spuneam ieri că un ziar care apare în clandestinitate a inventat o știre despre mine. După ce am scris pe blog despre “jurnalista” care, deși nu m-a întâlnit vreodată, mi-a pus diverse vorbe-n gură, invenția a fost scoasă de pe net. Seara am fost sunat de redactorul-șef al publicației. Femeia și-a cerut scuze în fel și chip. Mi-a spus că a constatat și ea că așa zisele mele declarații erau rodul imaginației subalternei ei, că mă apreciază pentru ce am făcut în presă…bla bla bla. După ce mi s-a jeluit la telefon vreo 10 minute, ne-am luat civilizat la revedere. Asta-i practica: te fac praf în public și-mi cer scuze la telefon. Deși inveția despre mine a apărut și-n print și-n online, punem pariu că scuzele vor rămâne doar cele pe care redactorul-șef mi le-a susurat la ureche?

Vezi și: O fițuică de căcat