Țara cu un singur gras

Cartea despre experința nord-coreeană a avut un succes pe care nici cei de la Polirom nu cred că l-au bănuit. Ca și mine, l-au dorit, însă nu cred că l-au bănuit. CoreeaIPALa Târgul de carte Gaudeamus, am fost cel mai bine vândut autor român al Polirom, una dintre cele mai mari edituri din țară. În doar câteva săptămâni de la lansare, tirajul a fost suplimentat de două ori. A ajuns pe la 5500 de exemplare. Din ce mi-au spus cei de la Polirom este foarte mult, în condițiile în care un un tiraj mediu este de 800-1000. De curând, am primit un email de la editură din care am aflat că au vândut aproape tot, cam 90 % din cele peste 5000 de cărți. Sigur, acestora li se adaugă exemplarele în format electronic.

Nu pot decât să le mulțumesc frumos cititorilor! Trebuie să le mulțumesc și nostalgicilor comuniști, cei care ar au cerut interzicerea cărții. Ei au reușit să ducă “Țara cu un singur gras” inclusiv în paginile ziarelor colorate. 🙂

 

13 thoughts on “Țara cu un singur gras

  1. Mihaiela

    “Nostalgicii comunisti” ti-au facut o super reclama :).
    Felicitari Adelin si cat mai multe reusite iti dorim.

    Reply
  2. simona

    Multumim noi, cititorii, pentru carte! La cat mai multe exemplare vandute, poate asa realizeaza si romanii unde ar fi ajuns daca ne-ar mai fi condus Ceausescu!

    Reply
  3. Roxana

    Mișto și la mai mare! 😀 Sunt destul de slabe tirajele în Ro, dacă se învârt de obicei pe la 1000 de exemplare, dar oricum numerele tale sună bine. 🙂

    Reply
  4. Pingback: Vești bune din lumea literară românească

  5. Liana

    Intamplator am dat peste emisiunea”Garantat 100%” in care povesteati despre vizita Dvs in Coreea de Nord. Nu am vazut cartea in librarii, dar, probabil, in acel interviu ati rezumat o parte din intamplari. Trebuie sa va spun ca in 1989, noiembrie, am facut o vizita intr-un schimb de experienta profesionala in Coreea N. In 8 zile cat am stat acolo nu m-am putut gandi decat ca in aceeasi situatie vom ajunge daca va mai dura mult regimul de la noi.
    La plecarea din Ro. am fost avertizati ca in hotel vom fi ascultati. Dovada: un coleg si-a exptrimat fata de colegul roman de camera dorinta de a bea un ness; a doua zi unul dintre insotitori s-a prezentat cu o cutie de ness. Eu mi-am dorit fructe, a doua zi le aveam in frigider.
    Dar sa incep cu inceputul. Noi am fi vrut sa mergem in luna octombrie, dar nu s-a putut pentru ca nimeni nu era la lucru, toti erau pe camp la cules de varza pentru iarna.
    Am fost 4 personae si am avut 3 insotitori, care dormeau in acelasi hotel cu noi si nu aveau voie sa mearga acasa.
    Pentru ca la vizita lor in Ro le dadusem diurna ( cu care si-au cumparat ciorapi…!!), le-am cerut si noi niste bani. Raspunsul: la ce va trebuie, aveti asigurat totul ( si noi le asigurasem totul). Vrem sa ne luam cateva amintiri. Va dam noi. Am insistat si atunci, intr-un tarziu, am primit 26 de .. ( am uitat moneda), bani rosii. Erau si bani verzi, care puteau fi folositi la magazinul din incinta hotelului in care ati stat Dvs. (Noi am stat la un alt hotel). Triumfatori ne-am dus la magazinul universal (unicul din capitala) si cu banii primiti ne-am cumparat cate 2 sticle de bautura cu radacina de gingseng in admiratia unui grup de cel putin 30 de oameni care se uitau curiosi la noi.
    Nu mai stiu cum am reusit sa ne strecuram si sa mergem neinsotiti la magazin, dar aveam ora fixa de intoarcere. Pentru ca mergeam pe jos si ne-am plimbat si noi putin, am inatrziat cca 15 min. La intoarcere era toata echipa in fata hotelului si de la distanta i-am auzit strigandu-ne disperati sa venim, mai repede.
    In oras erau ceva alimentare (sa le zicem) in care pe rafturi erau asezate la distanta ceva cutii de conserve iar in vitrinele frigiderelor cateva tavi cu ierburi( atunci nu am realizat ca erau alge). Lume nu era pentru ca toti mancau la cantina.
    Era luna noiembrie, incepuse sa ninga si majoritatea oamenilor erau in tenisi.
    I-am compatimit dar eram ingroziti de ce ne asteapta.
    Fusese cu ceva timp in urma olimpiada studenteasca, ocazie cu care au construit un oras de blocuri, care acum erau goale.
    Am fost dusi sa vizitam monumental cu flacara “ciu ce”, cred ca am scrtis bine, “ciu ce” fiind o idee a “marelui si dragului conducator”, pe care nu prea au reusit sa ne-o explice nici ei.
    La hotel mancam intotdeauna la aceeasi masa, nu aveam voie sa o schimbam.
    Insotitorii nostri erau niste oameni draguti, dar, sincera sa fiu, nu cred ca toti erau asa de convinsi de maretia ideii “ciu ce”. O dovada: am fost intr-o vizita de lucru undeva la o fabrica, iar seara la hotel a inceput o discutie despre marele si dragul conducator si marea prietenie dintre acesta si marele si dragul nostru conducator, pe care au purtat-o colegii mei intr-un amuzament greu de disimulat, moment in care unul dintre insotitori mi-a zis” haide , Liana , sa discutam despre proiectul nostru”.
    Ar mai fi multe de povestit, dar nu pot incapea in acest comentariu.
    Au fost 8 zile de amar si compatimire, dar si de spaima.

    Reply
  6. Iulia

    Am citit cartea pe nerasuflate!Ma bucur ca am vazut emisiunea si ca am fugit la librarie sa o cumpar!Va urez bafta multa la vanzari, cat mai multe experiente si vizite ca aceasta, relatata in carte si va multumesc ptr ocazia de a cunoste lucruri noi despre Coreea de Nord.

    Reply
  7. Pav

    Am cumpărat-o și am citit-o. La fel ca și celelalte cărți ale tale. Sper că Maestru e fericit acum. 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *